Sport

Doliu în sportul românesc! Un fost jucător al Stelei a murit din cauza unor probleme la inimă

Fotbalul românesc este în doliu după ce Alexandru Amarandei, fost internaţional de tineret şi fost jucător al Stelei, s-a stins din viaţă, duminică după-amiază, din cauza unor probleme la inimă.

Distribuie pe:
  • icon facebook
  • icon email

Autor: T.S.


Doliu în sportul românesc! Un fost jucător al Stelei a murit din cauza unor probleme la inimă

“Am aflat cã Sandu Amarandei a murit de la nişte foşti colegi din Brăila. Nu mi-a venit să cred. Ştiam că e bolnav, dar nu credeam că Dumnezeu îl va lua la El atât de devreme. Cu toate problemele de sănătate, el continua să vină la antrenamentele noastre câte două ore pe zi. A fost un om de fotbal, profesorul cu cele mai bune rezultate la nivel de juniori. Ţin minte că, acum doi ani, eram la Bacău, la un turneu al Juniorilor A şi B. La întoarcere i s-a făcut rău, probleme cu inima, iar până acasă eu l-am ţinut în brate. Ne-a părăsit un prieten, un foarte bun coleg şi un fost mare fotbalist. Sandu Amarandei a fost, pentru fotbalul vasluian, un simbol al performanţei. A crescut şi a făcut fericiţi foarte mulţi fotbalişti. Dumnezeu să-l ierte”, a declarat, pentru “Vremea Nouă”, antrenorul Constantin Petrea.


Alexandru Amarandei avea 63 de ani. El şi-a început cariera la Politehnica Iaşi, unde a evoluat între anii 1966 şi 1973. În 1971 a jucat pentru naţionala de tineret în cadrul turneului de la Viareggio, iar în perioada anilor 1973-1974 a îmbrăcat tricoul echipei Steaua Bucureşti.

Titlu secțiune

Știrile WOW

HOT pe facebook ACUM!

Ce se intampla acum acasa la Stela Popescu? Un ingeras a aparut pe gardul actritei. Oamenii inca depun flori langa casa "reginei comediei"icon photo

Vedete

Ce se intampla acum acasa la Stela Popescu? Un ingeras a aparut pe gardul actritei. Oamenii inca depun flori langa casa "reginei comediei"

Stela Popescu a plecat intr-o lume mai buna cand nimeni nu se astepta. Desi avea o varsta inaintata, marea actrita nu acuza probleme grave de sanatate, era vesela, plina de energie si se pregatea de turneu.

Titlu secțiune