kanald.ro
Vedete
N-ai fi crezut că-l vei auzi vreodată spunând asta! Gigi Becali, declaraţii incredibile: ”Am crescut ca ţiganii la cort!”
A reuşit să adune o avere fabuloasă, însă înainte a trecut prin momente dificile. Chiar şi aşa, însă, Gigi Becali a reuşit să găsească puterea de a vorbi despre întâmplările care i-au marcat copilăria.
„Părinţii mei aveau deja două fete, iar cei din comunitate îi spuneau mamei că o să mai facă o fată şi o să-i mănânce ginerii averea. Tradiţia la machedoni spune că e important să ai băiat. Şi mama s-a rugat nouă luni să mă aibă pe mine! Iar eu cred că m-am născut cu stea în frunte. Nu se poate ca Dumnezeu să-i ofere unui om atât noroc şi avere. Tata s-a născut în Albania, mama – în Bulgaria. Au fost deportaţi în Dobrogea, apoi în Bucovina, de aici în Banat, iar de acolo în Bărăgan, în satul Zagna, lângă Brăila, acolo unde m-am născut eu în 1958. M-am născut în lagărul de concetrare de la Zagna. La acea vremea, machedonii erau consideraţi un pericol pentru comunişti şi nu aveau voie să locuiască la graniţe“, a povestit Gigi Becali.
„Părinţii mei locuiau la cort, exact ca ţiganii. Aşa cum se plimbă ei, ne plimbam şi noi! Stăteam doi-trei ani într-un loc, apoi ne mutam. Mama îmi povestea că făcea chirpici cu mine în braţe, alăptându-mă, ca să construiască o casă. Când eu am făcut un an, părinţii mei s-au mutat în Pipera“, a mai adăugat acesta.
De asemenea, el a mărturisit că credinţa i-a fost insuflată de familie: „Bunica mea mă ducea la biserică, mergeam în fiecare duminică. Mama a moştenit de la bunica credinţa în Dumnezeu. Credinţa se transmite haric, copiii copiază de văd la părinţi“, a mai spus latifundiarul din Pipera.