kanald.ro
Stiri
O biserica din Bulgaria nu a reusit sa vanda un Rolex donat, ce urma sa acopere o datorie la electricitate
Principala biserică bulgară din Plovdiv nu va putea să îşi plătească factura la energie electrică, după ce o încercare de vânzare prin licitaţie, duminică, a unui ceas de lux marca Rolex, donat de mitropolitul acesteia, s-a încheiat cu un eşec, scrie Mediafax.
Mitropolitul Nikolai, unul dintre clericii cu cel mai înalt rang în cadrul Bisericii Ortodoxe Bulgare, a calificat de curând acest ceas drept o „ispită”. „Este mai bine să ajungi în Rai fără ceas, decât să ajungi în Iad cu ceas”, a spus el.
Vânzarea la licitaţie, duminică, la Plovdiv, s-a încheiat cu un eşec din cauza lipsei participanţilor, a declarat pentru BTA Evelina Zdravkova, o membră din cadrul administraţiei bisericii. Biserica urmează să examineze dacă va scoate ceasul la licitaţie din nou.
Ceasul, din aur şi cu safir, fabricat în 2005, este evaluat la preţul de 11.600 de leva (5.930 de euro). Dacă va reuşi să îl vândă, biserica intenţionează să plătească factura la curent electric, în valoare de aproximativ 3.000 de leva (aproximativ 1.500 de euro) şi să utilizeze restul sumei pentru acţiuni de caritate, spune Zdravkova.