Biz

Oana Pellea dezvaluie extraordinara poveste de dragoste a parintilor sai: "Lui i s-a parut ceva incredibil. Cred si eu! Sa gasesti o gagica in copac, la 11:30 noaptea..."

Oana, fiica marelui actor Amza Pellea, a dezvaluit cum s-au indragostit parintii sai.
STIRILE
WOW
TOP
WOW
  • Citite
  • Comentate
Publicat 13 sep 2017

Pe 13 septembrie 1958, acum 59 de ani, actorul Amza Pellea s-a insurat cu Domnica Policrat, si ea viitoare actrita. Oana, fiica lor, a rememorat acum povestea de dragoste a parintilor sai. 

"Amza s-a dus cu trupa de actori la Craiova, cu Rautchi, cu Cozorici, la ştrand. Şi a apărut Domnica, o superbitate de femeie, cu ochii verzi, foarte sportiva, fusese şi campioana la gimnastica, la juniori....Şi Amza când a vazut-o a zis "Mama, ce frumuseţe!". Dar toată lumea i-a spus sa stea liniştit, ca nu era de nasul lui. Dar ce-a făcut la ştrand cu Domnica? S-a aruncat după ea în bazin. Spre surprinderea colegilor săi, care ştiau ca Amza nu invatase sa înoate. Era când pe fundul bazinului, când la suprafaţă, dar tot încerca sa-i vorbească Domnicai. Iar ea nu-l baga în seama”, a postat Oana Pellea. „După ce a scăpat cu viaţă din bazin, i-a dat întâlnire, în aceeaşi seara, în parcul mare din Craiova. Mama s-a dus acasă şi nici nu-i trecea prin cap ca o sa vina la întâlnire. Dar cum e destinul! Cu zece minute mai înainte de ora fixata de Amza, Domnica s-a îmbrăcat şi a plecat în parc. Şi dusa a fost! Pana-n zori. Ca sa ajungă în parc, trebuia sa treaba prin cimitir. A sosit la locul stabilit şi a aşteptat. Trecea o jumătate de ora, mai trece o ora, şi încă una, iar Amza tot nu apare...”, a mai dezvaluit actrita. "Domnica era o puştoaica cuminte, nu întârziase niciodată acasă. Dar i-a fost frica sa treacă din nou prin cimitir, sa se întoarcă din nou la ai ei. Cum era geniala şi sportiva, a găsit soluţia, s-a suit într-un copac, la ora 11:30, pe alea parcului, foarte melancolic şi singuratic, cine-mi venea cu mâinile în buzunar? Amza! Care nu spera s-o mai găsească pe Domnica, aşa ca trecea pe artistic pe acolo, fluierând. Domnica nici nu ştia cum îl cheamă şi, din copac, i-a făcut:" Pas-Pas!". Lui i s-a părut ceva incredibil. Cred şi eu! Sa găseşti o gagica în copac, la 11:30 ( noaptea). A ajutat-o sa coboare şi i-a recitat din Minulescu "Şi ai sa mă uiţi, căci şi uitarea e scrisa-n legile omeneşti". Cu asta a cucerit-o. A pupat-o şi a dus-o acasă în zori”, a scris Oana. „Doamna şi domnul Policrat tremurau de groaza, ca fata lor nu se întorsese pana la unu noaptea. Iar Amza n-a fost erou ca le-a adus fata? N-a fost deloc erou, pentru ca în curte, i-a sărutat mana, tot artistic, iar Domnica s-a emoţionat îngrozitor, a uitat ca are de trecut un prag şi a căzut. S-a julit pe genunchi, si-a rupt rochia şi a intrat în casa plina de sânge, toată ciufulita şi disperata, plângând în hohote în fata familiei Policrat. Părinţii au întrebat-o ce i s-a întâmplat. Iar ea, în hohote, atât a spus "ha, ha, m-am in-dra-gos-tiiit". Ce întâlnire! Dar aşa a fost toată viaţa lor. Din tot ce ştiu eu, şi din filme, ei au trăit una dintre cele mai frumoase povesti de iubire. A fost mai mult decât o iubire: a fost şi o prietenie extraordinara! S-au căsătorit la Craiova, pe 13 septembrie 1958”, a incheiat Oana Pellea.

Amza Pellea a murit in 1983, in timp ce Domnica s-a stins 20 de ai mai tarziu, in 2003.


 

print
Stiripesurse.ro
Scos din casa in sicriu, chiar de ziua lui. Baietelul gasit mort intr-o fantana din Moldova, condus pe ultimul drum
Scos din casa in sicriu, chiar de ziua lui. Baietelul gasit mort intr-o fantana din Moldova, condus pe ultimul drum
X