Biz

Smiley, primul mesaj după ce s-a aflat de relaţia cu Gina Pistol! Fanii l-au felicitat imediat

La scurt timp după ce s-a aflat că Smiley ar avea o relaţie cu nimeni alta decât frumoasa Gina Pistol, pe contul personal de socializare al artistului a apărut un mesaj ce a stârnit reacţii din partea fanilor.
STIRILE
WOW
TOP
WOW
  • Citite
  • Comentate
Publicat 22 aug 2017

Toată lumea a fost surprinsă de vestea că cei doi ar forma un cuplu de aproape trei luni de zile, însă Smiley nu a oferit, deocamdată, o declaraţie publică şi continuă să-ţi surprindă fanii cu postările lui.

Astfel, în urmă cu puţin timp cântăreţul a publicat un episod nou de vlog, „Smiley s-a făcut primar”, iar prietenii virtuali au reacţionat imediat şi l-au felicitat pentru imaginaţie.

”Bine de tot”, a scris Smiley în dreptul videoclipului, iar fanii au reacţionat imediat:  „Hai că eşti tare”, „Super clip”, „Ce bine a ieşit”, au scris fanii.

Deocamdată niciunul dintre artişti nu a confirmat relaţia.

print
Stiripesurse.ro
Ninsoarea face primele victime! Peste 250 de accidente au avut loc pe sosele
Ninsoarea face primele victime! Peste 250 de accidente au avut loc pe sosele
X