1919, un an bun pentru România! Unirea a fost desăvârșită! Singura dată când sârbii au trădat România și ne-am războit cu ei

Ziua de 1 Decembrie este ziua care marchează Marea Unire a Regatului României cu Transilvania. Doar că, deși 1 decembrie 1918 e ziua în care s-a făcut Unirea, abia anul următor aceasta a devenit, cu adevărat, o realitate.

Distribuie pe:

Autor: Radu C. Munteanu

Unirea Banatului cu România a fost proclamată pe 1 decembrie 1918 la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Preluarea de facto și de jure a administrație Banatului de către autoritățile românești s-a desfășurat cu întârziere și cu mare greutate, datorită prezenței în regiune a trupelor sârbe și franceze și a fost nevoie de un mic război pentru a elibera Timișoara și, astfel, Banatul de sub ocupație.

Administrația românească s-a instalat în Banat abia un an mai târziu, unirea fiind consfințită de intrarea trupelor românești în Timișoara pe 3 august 1919. Deși România revendicase Banatul în cadrul granițelor sale naturale, până la Tisa și Dunăre, Banatul a fost în cele din urmă împărțit între Regatul României (cam două treimi) și Regatul sârbilor, croaților și slovenilor – viitoarea Yugoslavia- (restul de o treime).

De fapt, ceea ce se uită este că pentru ca Banatul să fie alipit, cu adevărat, României a fost nevoie de un adevărat război. De altfel, la 1 Decembrie 1918, Banatul era deja sub ocupație străină, chiar dacă reprezentanții români susțineau alipirea la România, aceasta devenise imposibilă. Mai exact, pe 14 noiembrie 1918, sârbii au ocupat Timișoara, iar câteva zile mai târziu au dizolvat gărzile naționale, iar mai târziu a preluat și administrația civilă. În tot acest timp, armata română era ocupată cu neutralizarea trupelor germane ale generalului Mackensen.

La scurt timp, lucrurile au devenit din ce în ce mai tensionate, după ce românii bănățeni au devenit ținta predilectă a persecuțiilor noii administrații, cea sârbești, în colaborare cu cele maghiare. În funcțiile oficiale au fost numiți tot mai mulți sârbi. Otto Roth și reprezentanții social-democraților din rândul minorităților maghiare și șvăbești vedeau în armata sârbă un ajutor pentru perpetuarea stăpânirii maghiare, mai ales că sperau că războiul se va termina cu o Ungarie Mare, care să cuprindă și Banatul. Pe de altă parte, sârbii duceau în Occident o puternică propagandă pentru cauza lor, urmărind politica „faptului împlinit" și încheierea războiului cu un Banat aflat de facto sub suveranitate sârbească.

După proclamarea Unirii, la 1 decembrie 1918, persecuțiile armatei sârbe s-au intensifică și s-au generalizat de-a lungul întregii zone de ocupație. Astfel, despre situația românilor din Banat sub administrație sârbească, maiorul Alexandru Dumitrescu raporta Marelui Cartier General Român la 11 decembrie 1918: „În Banat se duce acum o luptă îndârjită asemănătoare cu aceea pe care o duceau ungurii înainte contra românilor. Zilnic se fac internări și arestări de români din diferite localități din Banat și actualmente Aradul are un mare număr de români din Banat refugiați de frica persecuției autorităților militare sârbe”.

Patrioții bănățeni, lupte grele cu administrația sârbă

Lupta patrioților bănățeni, în frunte cu episcopii Miron Cristea și Valeriu Traian Frențiu sau Caius Brediceanu și Traian Novac au mers totuși la Alba Iulia, în ciyuda prigoanei sârbești, și alături de restul delegației bănățene, au proclamat Unirea, iar Regele Ferdinand și Regina Maria au început să facă lobby pentru ca Banatul să revină României. Rezultatul s-a văzut abia pe 11-13 iunie, atunci când Consiliul Suprem al Conferinței de Pace de la Paris a comunicat României decizia finală privind granița dintre România și Ungaria și dintre România și Serbia.

Doar că, din păcate, nu a fost suficient tratatul, iar abia în 28 iulie, administrația română s-a instalat în Banat. Gheorghe Dobrin a fost numit prefect pentru județul Severin cu sediul la Lugoj, iar Aurel Cosma pentru județul Timiș-Torontal, cu sediul la Timișoara. Dar, pentru ca Banatul să fie, în fapt, alipit României, a fost nevoie ca Armata Română să se implice și să o alunge pe cea sârbească, lucru care s-a întâmplat, într-un final, abia pe 3 august 1919, sub comanda colonelului Economu.

Evenimentul a fost unul de neuitat, Piața Unirii din Timișoara fiind neîncăpătoare pentru mulțimea românilor bănățeni ieșiți din case pentru a sărbători evenimentul la care au luat parte și prim-ministrul Ion I.C. Brătianu și ministrul Consiliului Dirigent Ștefan Cicio-Pop.

Fotografii: banatulazi.ro

Galerie foto 
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate