
In articol:
Lumea în care trăim este plină de mister și lucruri fascinante pe care nu ai de unde să le cunoști în totalitate. Curiozități care ți se vor părea amuzante, dar care, în urma statisticilor, arată cât de puține lucruri cunoaștem despre lumea vie de care ne înconjurăm.
Curiozități despre lumea înconjurătoare
1. Furnicile nu dorm niciodată. Cu toate acestea, în zorii zilei, furnicile se întind asemenea oamenilor pentru a se dezmorți.
2. Aproximativ 90% din populația întregii planete locuiește în emisfera nordică.
3. Cimpanzeii și coțofenele sunt singurele animale care își pot recunoaște imaginea într-o oglindă.
4. Barajul Hoover din SUA a fost proiectat ca să reziste pentru cel puțin 2.000
de ani. Cimentul folosit la ridicarea impresionantei construcții nu se va întări complet decât peste 500 de ani. Cele mai interesante chestii despre lumea noastră
5. În ciuda aparențelor, două treimi din suprafața întregului continent african se află în emisfera nordică.
6. Balena albastră este animalul care produce cele mai puternice sunete (până la 188 de decibeli). Un astfel de sunet poate fi receptat prin apă la o distanță de până la 850 de kilometri.
7. Te-ai gândit câtă benzină ți-ar trebui că să poți înconjura planeta cu propriul automobil? Ei bine, în rezervorul unui avion Boeing poate încăpea suficient combustibil încât să poți face acest lucru de patru ori.
Citeste si: Top 7 cele mai inteligente rase de câini
Citeste si: Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea..- bzi.ro
8. Știți care sunt cei mai mari consumatori de Coca-Cola din lume? Islandezii.
9. Știți care este apetitul unui furnicar sud-american? Ei bine, acesta poate ingera până la 30.000 de furnici pe zi.
10. Cei mai tineri părinți (8 și 9 ani) din istorie au trăit în China.
Copilul lor s-a născut în anul 1910.11. Lungimea unui elefant este egală, aproximativ, cu lungimea limbii unei balene albastre. De asemenea, limba unei balene este mai grea decât un elefant adult.
12. Limba unui crocodil este imobilă. Ea este atașată de cerul gurii acestui animal.
13. Un om uită, în medie, circa 80% din tot ceea ce a învățat într-o zi.
14. Durata care îi ia unui fulg de zăpadă ca să ajungă de la nori până pe suprafața pământului este de o oră.
15. Cei mai mari iubitori ai cărnii de porc sunt danezii. În Danemarca există de două ori mai mulți porci decât întreagă populație umană a acestei țări.
16. Cea mai mare meduză observată vreodată avea un diametru de 2,3 metri. Tentaculele sale se întindeau până la 36 de metri.
17. În statul american, Dakota de Nord, nu s-a înregistrat niciodată un cutremur.
18. Hawaii se apropie de Japonia cu aproximativ 10 centimetri în fiecare an.
Citeste si: Ce cursuri de engleză să alegi pentru copilul tău în 2022
19. Rechinii sunt singurele animale despre care se știe că nu se pot îmbolnăvi de cancer.
20. Paz, Bolivia, este orașul cel mai sigur din punct de vedere al prevenirii incendiilor. Dată fiind altitudinea ridicată la care se află (peste 3.000 de metri), cantitatea de oxigen din aer de abia poate susține un foc.
sursă: libertatea.ro