4 rugăciuni care se spun în Postul Paștelui

Postul Paștelui a început de câteva zile. Ce rugăciuni trebuie să rostești în această perioadă.

Autor: Alexandra Nistor

In articol:

Creștinii așteaptă și sărbătoresc Postul Paștelui cu mare interes și smerenie. În această perioadă este vorba despre curățarea și liniștea sufletului, îndepărtarea păcatelor, dar și detoxifierea organismului cu ajutorulul stilului alimentar abordat.

Cu toate astea, postul nu include doar îndepărtarea alimentelor de origine animală, ci și apropierea de Dumnezeu și de aproapele nostru. Astfel, iată câteva rugăciuni pe care trebuie să le spui în aceste zile credincioase.

Rugăciuni care se spun în Postul Paștelui

„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândaviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, daruieşte-l mie, robului Tău. Aşa Doamne, împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.”

Rugaciuni in Postul Pastelui

Ce rugăciuni să spui în Postul Paștelui

[Sursa foto: PixaBay]

"Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândaviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, daruieşte-l mie, robului Tău.

Aşa Doamne, împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.“

Citeste si: Postul Paştelui 2022. Top 25 de rețete de post

Citeste si: Schimbări pentru călătorii care utilizează metroul. Cât vor aștepta oamenii în stațiile de metrou?- kfetele.ro

Citeste si: Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea..- bzi.ro

”Dumnezeul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului şi a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai tocmit, prin Legea Ta cea Veche şi cea Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudam şi Ţie ne rugăm: întăreşte-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârguinţă, spre mărirea numelui Tău celui sfânt şi spre iertarea păcatelor noastre,

spre omorârea patimilor şi biruinţa asupra păcatului,- ca împreună cu Tine răstignindu-ne şi îngropându-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte şi să petrecem cu bună plăcere înaintea Ta întru toate zilele vieţii noastre. Că Ţie se cuvine a ne milui şi a ne mântui pe noi, Hristoase-Dumnezeule, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte, si Preasfântului şi bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”

"Păzeşte-ne, cu aceste mari daruri, de hăurile amăgirii de sine, care apare în suflet din pricina păcătoşeniei sale neluate în seamă şi neînţelese, şi se naşte din lucrările patimii dulceţii şi slavei deşarte care trăiesc în el neluate în seamă şi neînţelese. Păzeşte-ne pe noi cu aceste mari daruri în calea noastră către Tine, şi dă-ne nouă să ajungem la Tine, Cela ce chemi pe cei ce-şi recunosc păcătoşenia şi lepezi pe cei ce se socot drepţi, ca să Te slavoslovim în veci, întru veşnica Ta fericire, a Singurului Dumnezeu Adevărat, Răscumpărătorul celor robiţi şi Mântuitorul celor pierduţi. Amin."

De ce e bine să te rogi în Postul cel Mare

Postul Paștelui a început în anul 2022 pe 7 martie și se încheie pe 15 aprilie. În cele 40 de zile de post, creștinii ortodoxi ar trebui să se abțină de la alimentele de origine animală, dar și să dea dovadă de bunătate la fiecare pas. Se crede că postul trebuie să fie atât din punct de vedere alimentar, cât și spiritual. Astfel, pe lângă prepararea unor rețete speciale, fără lapte, carne, ouă sau unt, credincioșii sunt îndemnați de Biserica Ortodoxă să acorde mai mult timp rugăciunii și să facă fapte bune ori de câte ori au ocazia.

Citeste si: Sfinţii 40 de Mucenici 2022. Tradiţii şi obiceiuri la sărbătoarea de pe 9 martie

În perioada de post, biserica le recomandă credincioșilor să se roage pentru iertarea păcatelor, pentru liniște sufletească și armonie în familie.

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Postul Paștelui 2022. Ce ai voie și ce nu ai voie să faci în Postul cel Mare

Postul Paștelui 2022. Reţete de sarmale de post, fără carne sau alte ingrediente de origine animală

Subiecte și BAREM Limba Maternă, BAC 2022 toamnă. Cum arată și cum se rezolvă subiectele la Limba Maternă, la cea de-a doua sesiune de Bacalaureat 2022

Conjuncția Luna-Marte de astăzi aduce schimbări în viitorul zodiilor

Anunț pentru cei care scot bani de la bancomat! Toți românii trebuie să știe

Cât a costat inelul de logodnă al Ramonei Olaru. Cătălin Cazacu a scos din buzunar o avere

Alertă pentru șoferi. Noi schimbări în Codul Rutier

Doliu uriaș în sport – Un campion mondial a fost împușcat în cap de poliție

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies