kanald.ro

Vedete
5 iubite celebre pe care le-a avut Bradley Cooper. Actorul este dorit de o mulțime de femei
Iată 5 femei celebre pe care Bradley Cooper a reușit să le cucerească, de-a lungul anilor.
Bradley Cooper este unul dintre cei mai apreciați actori americani, iar de-a lungul anilor a fost surpirns în compania mai multor femei celebre de la Hollywood. Iată 5 iubite extrem de cunoscute pe care le-a avut starul american!
Cine este Bradley Cooper
Bradley Charles Cooper, pe numele său real, este un actor și producător de film american, care se bucură de un succes imens în această industrie.
Starul american s-a născut în Abington Township, Pennsylvania, Statele Unite, în data de 5 ianuarie 1975, ceea ce înseamnă că, în prezent, actorul are vârsta de 48 de ani. Bradley a făcut studiile la Academia Georgetown, urmând facultatea la Universitatea Georgetown, iar după ce a absolvit s-a mutat în New York pentru a studia actoria la Actors Studio Drama School.
Bradley Cooper și-a început cariera profesională în anul 1998, atunci când a apărut pentru prima dată într-un film. Actorul a primit atunci un rol în „Sex and the City”, unde a avut-o ca parteneră pe Sarah Jessica Parker.
De-a lungul anilor, Bradley Cooper a primit o mulțime de premii pentru actele sale artistice, inclusiv un premiu de film al Academiei Britanice și două premii Grammy, pe lângă nominalizări la nouă premii Oscar, șase premii Globul de Aur și un premiu Tony.
În urmă cu câțiva ani, Cooper a decis să își extindă cariera și a devenit și regizor de film. Bradley și-a făcut debutul ca regizor cu producția sa „A Star Is Born”, film în care a jucat alături de Lady Gaga.
De asemenea, rolurile și producțiile sale i-au adus sume uriașe în conturi, ceea ce l-a făcut pe Bradley Cooper să apară de trei ori pe Forbes Celebrity 100 și pe lista Time, a celor mai influenți 100 de oameni din lume, în anul 2015.
Ce iubite celebre a avut actorul de la Hollywood
Bradley Cooper este unul dintre cei mai plăcuți actori de la Hollywood, iar femeile roiesc tot timpul în jurul său. De-a lungul anilor, regizorul a trecut prin relații destul de cunoscute publicului larg, căci s-a iubit și cu femei extrem de celebre.
Prima dintre cuceririle sale despre care știu deja toți fanii săi este prima sa soție, actrița Jennifer Esposito. Cei doi s-au căsătorit în anul 2006, însă au avut un mariaj extrem de scurt, hotărând să pună capăt mariajului după doar 4 luni petrecute împreună.
La câțiva ani de la divorțul de Jennifer Esposito, Bradley Cooper și-a refăcut viața alături de o femeie cu 17 ani mai tânără decât el, mai precis, alături de modelul rus, Irina Shayk, care a fost în trecut și iubita lui Cristiano Ronaldo. În 2017, cei doi au devenit părinți pentru prima dată, având împreună o fetiță. Totuși, după 4 ani de relație, lucrurile între ei nu au mai mers, așa că au decis să meargă pe drumuri separate.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro
Între cele două relații atât de importante din viața lui, cu Jennifer Esposito și Irina Shayk, Bradley Cooper a mai trăit o poveste interesantă de dragoste. La vremea aceea, în anul 2009, actorul american se declara extrem de îndrăgostit de Renee Zellweger, o actriță din SUA, laureată de două ori a Premiului Oscar. Lucrurile între ei păreau atunci extrem de serioase, iar la scurt timp după ce au devenit un cuplu, cei doi s-au și mutat împreună. Însă, la începutul anului 2011, cei doi actori și-au spus „adio”.
În urmă cu mai bine de un deceniu, în presa americană s-a vorbit despre o posibilă legătură amoroasă care ar fi existat între Bradley Cooper și Jennifer Lopez. Deși cei doi nu și-au oficializat atunci relația, se pare că aceștia au fost surprinși de câteva ori împreună în public, în timp ce flirtau.
Ultima cucerire făcută de Bradley Cooper este chiar Gigi Hadid, supermodelul care s-a iubit și cu Leonardo DiCaprio. Gigi este cu 20 de ani mai tânără decât actorul de la Hollywood, însă se pare că diferența de vârstă dintre ei nu reprezintă o problemă, căci cei doi sunt văzuți tot mai des împreună, părând extrem de fericiți unul în compania celuilalt.
Surse: people.com, imdb.com, cinemagia.ro