92 de ani de la nașterea lui Sergiu Nicolaescu. Regizorul român a regretat că nu s-a implicat mai mult în politică

Astăzi, 13 aprilie 2022, se împlinesc 92 de ani de la nașterea lui Sergiu Nicolaescu!

Autor: Daniela Radan

In articol:

Sergiu Nicolaescu a fost un regizor, scenarist, actor și politician român. Acesta este de departe cel mai prolific și mai vizionat regizor român din toate timpurile: 54 filme, plus 27 coproducții și peste 1 miliard de spectatori.

În această zi de 13 aprilie, marele om al cinematografiei românești ar fi împlinit vârsta de 92 de ani. Iată mai multe informații despre viața lui Sergiu Nicolaescu!

Sergiu Nicolaescu s-a născut în data de 13 aprilie 1930, la Târgu-Jiu

Sergiu Nicolaescu s-a născut în data de 13 aprilie 1930, la Târgu-Jiu, într-o familie de aromâni, mama sa fiind Sevastița Cambrea, iar tatăl Pantelimon Nicolaescu. La vârsta de 5 ani, familia lui se mută la Timișoara, locul unde Sergiu Nicolaescu a parcurs cursurile Şcolii primare de aplicaţie (1937 – 1941) şi Colegiul „Diaconovici – Loga” (1941 – 1947).

La vârsta de 16 ani marele regizor român avea să intre la trei facultăți: Belle Arte, Politehnica şi Institutul de Marină Militară, alegându-l pe ultimul.

92 de ani de la nașterea lui Sergiu Nicolaescu. Regizorul român a regretat că nu s-a implicat mai mult în politică

92 de ani de la nașterea lui Sergiu Nicolaescu. Regizorul român a regretat că nu s-a implicat mai mult în politică

[Sursa foto: MediaFax Foto]

Însă, după doi ani, Sergiu Nicolaescu renunță la Institut din cauza arestării tatălui și ajunge în București, unde lucrează ca muncitor la Fabrica Ford, în secția de reparații

motoare. Tot în același an, maestrul devine student la Politehnică, Facultatea de Mecanică.

Începând cu anul 1953 lumea lui Sergiu Nicolaescu avea să se schimbe, întrucât devenise inginer în cinematografie. Astfel, de aici puțin a mai fost până să își înceapă călătoria în lumea filmului.

Primul mare succes al său a fost reprezentat de producţia „Dacii” (1967), după care au urmat alte aproape 70 de pelicule în care apare în calitate de regizor dar, în multe dintre ele, şi de actor.

Citeste si: De ce e bine să ții un tub de pastă de dinți fără capac pe un raft din frigider: trucul care îți salvează frigiderul- kfetele.ro

Citeste si: Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea..- bzi.ro

Printre acestea: „Mihai Viteazul”(1971), „Cu mâinile curate”(1972), „Un comisar acuză”(1974), „Nemuritorii”(1974), „Osânda”(1976), „Nea Mărin miliardar”(1978), „Ultima noapte de dragoste”(1979), „Ciuleandra”(1985), „Mircea”(1989), „Oglinda”(1994), „Supravieţuitorul” (2008), „Carol I”(2009).

Citeste si: Ion Țiriac și Irina Deleanu s-au despărțit?! Fosta sportivă nu a fost prezentă la ziua miliardarului

Lucruri mai puțin știute despre regizorul Sergiu Nicolaescu

Sergiu Nicolaescu a fost și va rămâne un simbol al cinematografiei românești. Iată top 5 lucruri mai puțin știute despre marele regizor și scenarist!

1. Sergiu Nicolaescu a activat în politică, fiind și parlamentar în perioada 2008- 2012. Însă, regizorul a regretat spre sfârșitul vieții sale că nu s-a implicat mai mult: „Mda. Eu sunt un învingător. Şi lucrurile de care mă apuc le duc până la capăt. Şi le duc bine. Dar atunci am fost, poate, prea rezervat. Am considerat că nu mă pricep la politică, am zis că e mai bine să îi las pe alţii, ce păreau mai competenţi să facă asta.

Acum, însă, mă gândesc că orice-ar fi fost, orice-aş fi făcut, aş fi făcut oricum mai mult bine pentru ţară decât au reușit să facă alţii. Dar am fost rezervat cu anumite lucruri, cu anumite tentaţii, de vrei, ale puterii.”, a declarat regizorul pentru libertatea.ro în anul 2011.

92 de ani de la nașterea lui Sergiu Nicolaescu. Regizorul român a regretat că nu s-a implicat mai mult în politică

92 de ani de la nașterea lui Sergiu Nicolaescu. Regizorul român a regretat că nu s-a implicat mai mult în politică

[Sursa foto: Captură YouTube KARISMA WORLDWIDE]

2. Sergiu Nicolaescu a crezut mereu că a avut un fiu dintr-o relatie scurtă petrecută la mijlocul anilor 50: „Era prin 1956, cred. A fost o femeie care m-a ales, să spun aşa. M-a ales să fiu tatăl copilului ei. Stătea pe aici, prin apropiere, într-o vilă mare, frumoasă. Era măritată. Roxana. Roxana Ghiaţă. Culmea, pe soţ îl chema tot Nicolaescu. Era inginer. Ea a născut un copil, un băiat. Sunt convins că era al meu. Dar a plecat în altă ţară, la scurt timp.”, au fost cuvintele sale pentru aceeași sursă citată.

Citeste si: Doliu in lumea filmului! Marina Procopie a murit

3. Sergiu Nicolaescu a fost căsătorit legal de trei ori. Astfel, în anul 1954 s-a însurat cu Mariana, căsnicia durând doar câteva luni, iar în 1980, cu Gabriela, mariajul durând un deceniu. Din 2005 și până s-a stins din viață, regizorul a avut o relaţie cu Dana Ionică, care era cu 43 de ani mai tânără decât el.

4. Sergiu Nicolaescu era atât de pasionat de scriitură, încât a publicat o o multitudine de volume. Dintre acestea amintim: „Revoluția. Începutul adevărului”, „Un senator acuză”, „Sergiu Nicolaescu acuză”, „Destin și film. Destăinuirile unui cineast”.

5. Sergiu Nicolaescu a primit numeroase premii şi distincţii de-a lungul vieții. Dintre acestea amintim Ordinul Naţional „Serviciul Credincios”, în grad de Cavaler, în anul 2002, titlul de cetăţean de onoare al municipiului Târgu-Jiu, la 6 decembrie 2012, dar şi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Ştiinţă şi Arte din Chişinău.

 

 

Sursă: libertatea.ro

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

10 lucruri interesante despre Amza Pellea. Actorul a creat personajul „Nea Mărin Miliardar” inspirat fiind de un unchi

Dorel Vișan, unul dintre cei mai mari actori români, invitat duminică, la “40 de întrebări cu Denise Rifai”

Constantin Cotimanis împlinește 67 de ani. Ce roluri celebre a jucat îndrăgitul actor

Atenție! Ce se întâmplă cu zodiile de foc! Gemenii vor avea parte de schimbări la locul de muncă

Șoc total pentru Vladimir Putin! La asta nici măcar el nu se aștepta. E TERMINAT

Probleme mari pentru Andreea Mantea: "Ma ustura pielea de mor! Nu va arat mai mult, caci va speriati!" Ce a patit prezentatoarea de la "Casa iubirii"

Putin, sfidat de militari! L-a umilit în direct, la televiziunea de stat. „Armele nucleare par chiar amuzante”

Doliu în fotbalul românesc! Fost câștigător al Cupei României! A evoluat în aceeași etapă pentru două echipe din Liga 1!

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies