kanald.ro
Stiri
Primul antrenor al Simonei Halep a criticat-o: "Jocul ei este de Daciada!"
Ioan Stan, primul antrenor al Simonei Halep, nu este multumit de prestatia tenismenei din Turneul Campioanelor.
Tenismena noastră n-a reuşit să se califice mai departe la Turneul Campioanelor, fiind învinsă şi de Agnieszka Radwanska
“Sunt dezamăgit de antrenorul ei, în primul rând. N-aţi văzut câte mingi la mână a dat?! Jocul ei este de Daciada! N-a avut nicio idee de joc. Voleul ei este penibil, nu ştiu ce antrenor îi spune să facă treaba asta. Jocul Simonei nu mai are valoare. La 4-4 n-a reuşit să facă break, deşi a avut câteva oportunităţi, pentru că a greşit mingi simple. Nu s-a concentrat, s-a repezit, nu i-a funcţionat capul! Aţi văzut şi gestul ei sugestiv, făcut de nenumărate ori, cu lovitura în cap.
Am observat că, în tribună, şi taică-său făcea acelaşi gest şi se vedea clar că era marcat de ce se întâmpla pe teren. Nu putem afirma că a fost demoralizată după meciul cu Sharapova. Rusoaica este în mod clar mai bună decât ea. Într-o zi bună, Sharapova bate pe oricine, este la alt nivel”, a declarat, pentru “ring”, Ioan Stan.