kanald.ro
Actualitate
Ministrul Sănătății, avertisment cu privire la valul patru al pandemiei de coronavirus. Declarațiile făcute de Ioana Mihăilă despre noua tulpină de COVID-19
Ioana Mihăilă susține că românii trebuie să continue să se vaccineze anti-COVID-19 căci nu am scăpat de pericoul reprezentat de virus!
Ministrul Sănătății a făcut declarații, sâmbătă, despre noua tulpină a coronavirusului. Ioana Mihăilă susține că trebuie ca rata de imunizare și procesul celor vaccinați să crească pentru că pericolul virusului nu a trecut încă.
„Ne dorim, evident, să creştem rata de imunizare şi procesul celor vaccinaţi, mai ales în contextul actual în care vedem că în anumite ţări tulpina Delta este cu o răspândire destul de mare. Practic, ne uităm cu destul de mare îngrijorare la ce se întâmplă şi la cum cresc incidenţele în Marea Britanie şi în Germania, incidenţe care cresc pe baza infectărilor cu tulpină Delta”, a declarat, la Sibiu, Ioana Mihăilă, potrivit News.ro.
Ioana Mihăilă este de părere că imunizarea împotriva infecției cu SARS-COV-2 trebuie să continue deoarece este singura soluţie. „Cumva, aş vrea să transmitem împreună acest mesaj, că vaccinarea este cea care ne protejează şi că încă nu am scăpat de pericol şi că vaccinurile sunt disponibile, centrele de vaccinare sunt deschise, caravanele mobile sunt active, medicii de familie vaccinează şi este singura cale prin care putem să ne păzim de un val la fel de intens ca şi cel prin care am trecut”, a declarat medicul.
Ministrul Sănătății, despre valul patru al pandemiei de coronavirus
„Aşa cum vedem că se întâmplă în alte ţări, acolo unde există un procent mare de vaccinaţi cu două doze, cum este Israelul, incidenţa este ţinută sub control în continuare. Mesajul pe care cred că trebuie să îl transmitem împreună este că avem şanse mari să trecem cu bine prin săptămânile şi lunile ce urmează dacă ne vaccinăm”, a contiuat Ioana Mihăilă.
Ministrul Sănătății spune că România este pregătită pentru oricare dintre posibilități. „Aşa cum am spus, noi suntem pregătiţi pentru oricare dintre posibilităţi. Am pregătit spitalele şi fluxurile din spitale tocmai pentru a face faţă la o recrudescenţă a cazurilor de COVID. Suntem pregătiţi indiferent dacă această creştere va apărea sau nu, sau dacă ea va apărea mai devreme sau mai târziu”, a adăugat ea.