
kanald.ro
Vedete
Aflată încă în SUA, Vlăduța simte din ce în ce mai tare lipsa fiului său.
Vlăduța Lupău este una dintre cele mai apreciate artiste din țara noastră. Vedeta are o mulțime de spectacole, atât în țara noastră, cât și în străinătate.
Pentru a-i încânta pe admiratorii săi de peste hotare, Vlăduța a plecat recent în Statele Unite, de unde nu s-a întors încă în țara noastră.
Aflată încă în SUA, Vlăduța simte din ce în ce mai tare lipsa fiului său.
Vlăduța Lupău își iubește foarte mult familia. După ce l-a născut pe micuțul său Iair, aceasta a petrecut cât de mult timp posibil alături de acesta.
Acum, când se află la mii de kilometri de casă, cântăreața este copleșită din ce în ce mai tare din cauza faptului că îi lipsește fiul și soțul ei, și asta pentru că cei doi au rămas acasă, în România.
Însă Adi Rus are grijă să îi facă zilele mai frumoase artistei. Asta a făcut și cu câteva ore în urmă, când i-a trimis cântăreței un scurt clip video în care apare împreună cu fiul lor.
În imagini, soțul artistei îl ținea în brațe pe micuț, în timp ce îl legăna. Vlăduța a fost peste măsură de emoționată când l-a văzut pe fiul său și a vrut să împărtășească acest moment cu urmăritorii săi. Astfel, ea a fost cea care a postat imaginile pe InstaStory. Înainte de acestea, artista a distribuit o fotografie cu ea, în care stă cu mâna pe față, cu ochii închiși, vizibil copleșită de emoție. Împreună cu această poză, vedeta a postat și un scurt mesaj: „Eu în aeroport, uitându-mă la următorul video!”.
Nu este prima dată când artista le arată fanilor săi cât de mult îi lipsește Iair și familia sa. Cu câteva zile în urmă, în timp ce se afla la Miami, vedeta a scris numele micuțului său pe nisip, semn că abia așteaptă să revină în România.