kanald.ro
Sport
Rudel Obreja, condus pe ultimul drum. Ce s-a întâmplat chiar înainte de înmormântarea fostului boxer: „Nu voi lăsa lucrurile așa”
Marele campion român urmează să fie condus la groapă de către toți cei care l-au cunoscut și l-au iubit.
Rudel Obreja, fostul președinte al boxului românesc, este condus miercuri pe ultimul drum. La Biserica Belvedere din Capitală, unde are loc slujba de înmormântare, au venit toți apropiații, familia, dar și cei care l-au iubit și respectat pe sportivul profesionist.
Vestea morții acestuia a căzut ca un trăsnet peste cunoscuții pugilistului, care acum fac acuzații foarte grave la adresa autorităților și a conducerii penitenciarului în care acesta a fost încarcerat în ultima perioadă a vieții sale.
Marele campion român urmează să fie condus la groapă de către toți cei care l-au cunoscut și l-au iubit.
Citește și: Cine a fost Rudel Obreja. Biografie: data nașterii, carieră, familie, cauza decesului
Trupul neînsuflețit al lui Rudel Obreja, condus pe ultimul drum de către familie
Fostul președinte al Federației de Box din România s-a stins din viață pe 12 martie, la vârsta de 57 de ani, după ce a pierdut lupta pe care o purta de ceva timp cu cancerul de pancreas care a ajuns în stadiu terminal.
Fostul pugilist a fost condamnat la 5 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”, alături de Elena Udrea, iar din vara anului trecut a cerut în mod repetat să fie eliberat din spatele gratiilor pentru a se putea trata într-un cadru specializat. Ulterior, cererea acestuia a fost aprobată, însă din nefericire boxerul nu a mai putut fi salvat.
În seara zilei de marți a avut loc priveghiul, în cadrul căruia cei care l-au apreciat pe sportivul de top au putut să îi aducă un ultim omagiu. Chiar în aceste momente are loc slujba de înmormântare a marelui pugilist român, așa cum a anunțat familia marelui boxer cu o zi în urmă, când a transmis public câteva cuvinte prin care onorează memoria boxerului.
„Lordul boxului românesc a plecat cu eleganța specifică în lumea drepților: DEMN, CURAJOS, NEÎNFRICAT și PUTERNIC, un OM cu ONOARE și PATRIOTISM, un CAMPION! Te vom iubi mereu dragul nostru soț și tată, Rudel Obreja!”, a anunțat familia lui Rudel Obreja.
Familia lui Rudel Obreja consideră că autoritățile sunt vinovate pentru moartea campionului
Prietenii și apropiații pugilistului suferă cumplit din pricina decesului sportivului de performanță. Soția acestuia, Antonia Obreja, consideră că autoritățile și modul în care Rudel a fost tratat în perioada în care se afla în penitenciar au grăbit moartea campionului.
Văduva lui Rudel Obreja face acuzații halucinante la adresa medicului din cadrul închisorii, pe care îl consideră vinovat de „un act de crimă”.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
„Sotul meu din pacate nu a beneficiat de un tratament uman, fiind intr-o stare foarte grava de sanatate. (…) Nu voi lasa lucrurile asa, pentru ca nu a fost vorba de o infectie la o masea, ci de cancer stadiul 4, cel mai grav care exista. Medicul din penitenciar a facut un act de crima, tinandu-l doua luni pana l-a trimis intr-o clinica de specialitate, unde i s-a pus diagnosticul.
Apoi sistemul judiciar, cu termene prelungite, cu totul prelungit. Sunt anumite stadii ale bolii cand nu mai trebuie dus la expertiza la IML, lucrurile trebuie sa se schimbe unbdeva. Imi pare rau ca acest semnal de alarma a fost moartea lui Rudel Obreja, dar acest sistem bolnav trebuie schimbat.”, a declarat Antonia Obreja, pentru România TV.
Citește și: Instanța a decis! Elena Udrea rămâne în închisoare. Detalii de ultim moment în cazul fostului ministru