WowNews logo WOWnews
Stories
"Semeni mult cu Adelina Pestrițu, ești leită" Val de reacții, după ce Karmen Minune s-a tuns scurt și s-a vopsit brunetă. Fanii abia au recunoscut-o pe fiica lui Adrian Minune

Vedete

"Semeni mult cu Adelina Pestrițu, ești leită" Val de reacții, după ce Karmen Minune s-a tuns scurt și s-a vopsit brunetă. Fanii abia au recunoscut-o pe fiica lui Adrian Minune

Karmen Minune a făcut o schimbare de look, iar fanii au reacționat imediat ce au văzut. Mulți au spus că asemănarea dintre ea și Adelina Pestrițu este mare.

Karmen Minune se numără printre cele mai îndrăgite și apreciate artiste de la noi din țară, iar de când a apărut în lumina reflectoarelor, vedeta a reușit să adune de partea sa o mulțime de fani, care îi stau alături la orice pas. De asemenea, fiica cea mare a lui Adrian Minune este foarte activă și pe rețelele de socializare, acolo unde îi ține la curent pe admiratorii ei cu aproape tot ceea ce se întâmplă în viața sa și împărtășește cu ei atât momentele bune, cât și cele mai puțin plăcute.

Așa s-a întâmplat și recent, asta pentru că artista și-a făcut o schimbare de look, s-a fotografiat apoi a urcat imaginea pe Instagram, pentru a împărtăși cu fanii rezultatul. Karmen a revenit la culoarea naturală, respectiv brunet, dar s-a și tuns scurt, iar după această schimbare, toți fanii i-au spus că acum asemănarea dintre ea și Adelina Pestrițu este una mare.

Citeste si: „M-au anunțat după o oră că a intrat în stop. Le-a fost frică” Primele declarații făcute de mama fetiței care și-a pierdut viața la o clinică stomatologică din București- kanald.ro

Citește și: Adrian Minune este în continuare internat în spital! Manelistul a dezvăluit tot ce s-a întâmplat: „Mai aștept un singur rezultat”

„În poza asta semeni mult cu Adelina Pestrițu”, „Și așa semeni cu Adelina, acum ești leită”, „Semeni cu Adelina”, sunt doar câteva dintre comentariile pe care le-au lăsat internauții la postarea lui Karmen Minune.

Karmen Minune a vorbit despre momentele grele din căsnicia cu soțul ei

Sinceră din fire, Karmen Minune a vorbit recent, în cadrul unui interviu, despre momentele grele din căsnicia cu partenerul ei de viață, dezvăluind că la începutul relației, ea și soțul său au apelat chiar la terapie de cuplu, pentru a învăța cum să gestioneze anumite situații. 

Citeste si: Ultima dorință a lui Horia Moculescu a fost dezvăluită cu câteva luni înainte de a se stinge din viață! Ce își dorea cu ardoare marele compozitor? "Mai e încă ceva!"- kfetele.ro

Citeste si: O îndrăgită cântăreață a facut DECLARAȚII SFÂȘIETOARE despre Andreea Cuciuc: „Se simțea vinovată dacă...” Ce promisiune i-a făcut artista fiicei lui Igor Cuciuc?- radioimpuls.ro

Citește și: Adriana Simionescu a decis cum își va aduce bebelușul pe lume! Fiica lui Adrian Minune mai are puțin până când va deveni mămică: "Așa am simțit, așa a zis și domnul doctor"

„Am fost la terapie de cuplu și am stat la povești, pentru că la noi s-a întâmplat totul pe repede înainte, amândoi eram destul de tineri și ne doream foarte mult să continuăm relația, însă eu treceam printr-o perioadă foarte dificilă cu depresia postnatală, el le avea pe ale lui și presiunea de a întreține o familie – fiindcă a trecut foarte repede de la stadiul de puști la stadiul de

tată și soț.  Cu greu am trecut peste, dar iată că am reușit și în momentul față pot spune că lucrurile sunt super OK. Cred că pentru orice cuplu venirea unui copil creează o schimbare în viață și nu știi cum să te pregătești, n-ai de unde să știi cum e să ai un copil. Sper să nu trec și la următorul prin depresie postnatală.”, a declarat Karmen Simionescu, pentru  Viva.ro.