kanald.ro
Vedete
„Mă vorbesc urâtele” Marcela Fota, reacție controversată, după ce Daniela Ploia a dat de pământ cu ea, din cauza relației cu tânărul de 25 de ani. Artista nu mai ținut cont de nimic
Marcela Fota le-a dat replica tuturor celor care au criticat-o de-a lungul timpului după ce și-a refăcut viața alături de tânărul de 25 de ani.
În ultimii ani, Marcela Fota a fost greu încercată de viață. Ultima mare tragedie prin care a trecut a fost la finalul anului 2020, atunci când soțul său s-a stins din viață subit, în urma unui infarct. La nici doi ani de la decesul tatăl copilului său, artista a luat pe toată lumea prin surprindere după ce a anunțat că și-a refăcut viața alături de un tânăr care în prezent are vârstă de 25 de ani. Din acel moment, artista a fost ținta judecăților și criticilor internauților, dar și a colegelor de breaslă, care s-au opus vehement în fața ideii ca o femeie matură, care a trecut pragul vârstei de 45 de ani, să se simtă împlinită alături de cineva mult mai tânăr decât ea, fără experiență de viață.
În ciuda răutăților pe care le-a „încasat” din toate părțile, Marcela Fota a prins și mai mult curaj să iasă în față și să își apere relația, dar acest lucru i-a oferit, se pare, și inspirație pentru noile sale piese. Cu numai câteva zile în urmă, artista a lansat o nouă melodie de dragoste, prin care le-a și dat replica tuturor celor care o critică. Artista nu s-a sfiit să folosească un limbaj colorat la adresa femeilor care au avut ceva de spus negativ de-a lungul timpului despre noua sa relație, mai cu seamă artiste, iar lista nu este una deloc modestă.
„Multă lume mă vorbește/C-am un pui ce mă iubește/ El mi-a dat sufletul lui/Pupa-l-aș să-l pup de pui/Are tot ce-mi place mie și la dragoste mă-mbie (…) Mă vorbesc urâtele, c-am parte de dragoste/Dar și una mai frumoasă, că și ea e păcătoasă”, sunt câteva dintre versurile noii melodii ale Marcelei Fota, proaspăt lansate în urmă cu doar câteva zile.
Daniela Ploia, artista care a criticat-o dur pe Marcela Fota
Cu doar câteva săptămâni în urmă, Marcela Fota a fost aspru judecată de o colegă de breaslă. Cu prima ocazie pe care a avut-o, Daniela Ploia a criticat-o dur pe artistă pentru că a ales să intre într-o relație cu un tânăr care are o vârstă apropiată de cea a fiului său, mai ales că este persoană publică.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
„Nu știu dacă dumneaei mă consideră colegă, eu nu sunt atât de cunoscută. Cum eu sunt o fire directă, vocală în mediul online, la o știre cu colega mea, care după ce i-a decedat soțul s-a cuplat cu un copilaș de 20 și ceva de ani, n-am vrut s-o lovesc, pur și simplu am aruncat un comentariu. Eu am zis: cum e o vorba din popor, tu te duci, eu mă mărit.
Nu poți să te cuplezi cu un băiat, tu având un băiat… pune-te în situația memei băiatului. Când ești mamă, persoană publică, trebuie să ai grijă la ce exemplu dai în societate. Cred că dădea mai bine să se cupleze cu cineva mai în vârsta, decât cu un copil. Aici a fost problema, după drama pe care ai făcut-o pe la toate televiziunile să apari… Noi, artiștii, știam de acest partener, am și văzut-o la câteva evenimente cu el. Nu judec, dar nici nu pot să aprob astfel de exemple, mai ales în cazul persoanelor publice.”, a spus Daniela Ploia.