WowNews logo WOWnews
Stories
Anca Serea rupe tăcerea, după ce s-a spus că ea și Adi Sînă ar divorța! A spus clar cum stau, de fapt, lucrurile între ei: „Ne-am certat și ne-am gândit că nu o să mai fim împreună”

Vedete

Anca Serea rupe tăcerea, după ce s-a spus că ea și Adi Sînă ar divorța! A spus clar cum stau, de fapt, lucrurile între ei: „Ne-am certat și ne-am gândit că nu o să mai fim împreună”

Vedeta de televiziune a vrut să pună odată pentru totdeauna capăt discuțiilor care au tot avut loc în spațiul public despre relația ei și a soțului ei.

Anca Serea și Adi Sînă au, fără doar și poate, una dintre cele mai frumoase familii din lumea mondenă autohtonă. Sunt împreună de mai bine de un deceniu și cresc șase copii, doi ai brunetei dintr-o relație anterioară și patru ai lor., iar nu puțini sunt cei care se întreabă cum reușesc să mențină un echilibru între viața amoroasă și cea de familie. Ei bine, nu totul este mereu roz, a mărturisit asta chiar soția artistului, care recunoaște că au mai fost și certuri, ba chiar și-au pus și problema despărțirii! De curând, în spațiul public, s-a zvonit că cei doi ar fi ajuns într-un impas și s-a vorbit, inclusiv, despre divorț! Iată, însă, ce spune

vedeta de televiziune despre aceste zvonuri! 

Anca Serea și Adi Sînă

Anca Serea și Adi Sînă

[Sursa foto: Instagram]

Citeste si: Giuly a primit un val de critici în mediul online: „Siliconate, cu gene de 2 metri”. Postarea cu care fosta concurentă de la „Casa iubirii” a intrigat pe toată lumea- kanald.ro

Anca Serea a vorbit deschis despre divorț: „Eu am zis că ne-am gândit de multe ori”

După ce în spațiul public au tot apărut zvonuri legate de un posibil divorț, soția lui Adi Sînă  a vrut să le pună capăt definitiv.

Anca Serea a recunoscut că, într-adevăr, ea și partenerul ei de viață au mai avut și contre de-a lungul timpului, ba chiar au fost momente când au vorbit și despre despărțire, însă, acest lucru nu se va întâmpla niciodată, căci indiferent de ce se va întâmpla ei vor rămâne o familie unită în orice circumstanțe. 

„Noi suntem o familie absolut normală, cu bune și cu rele, știu că s-a speculat că am vrea să divorțăm, dar nu, chiar au preluat dintr-un context total aiurea.

Eu am zis că ne-am gândit de multe ori, ne-am certat și ne-am gândit că nu o să mai fim împreună, dar nu o să se întâmple asta niciodată”, a explicat Anca Serea pentru Unica.ro

Anca Serea și Adi Sînă

Anca Serea și Adi Sînă

[Sursa foto: Instagram]

Cum reușesc Anca Serea și Adi Sînă să mențină flacăra iubirii aprinsă: „Sincer, nu există o rețetă, suntem oameni cu bune și cu rele”

Citește și: Anca Serea a reacționat când a văzut cum și-a fotografiat Valentina Pelinel fetițele! Imagini emoționante cu gemenele de 4 ani ale lui Cristi Borcea

Nu puțini sunt cei care își pun această întrebare, iar răspunsul, după cum a spus-o chiar vedeta de televiziune, este unul chiar simplu și deloc complicat. Ea și partenerul ei de viață au grijă să-și ofere mereu atenție, spațiu și, cel mai important, iubire. 

Citeste si: Ultima dorință a lui Horia Moculescu a fost dezvăluită cu câteva luni înainte de a se stinge din viață! Ce își dorea cu ardoare marele compozitor? "Mai e încă ceva!"- kfetele.ro

Citeste si: O îndrăgită cântăreață a facut DECLARAȚII SFÂȘIETOARE despre Andreea Cuciuc: „Se simțea vinovată dacă...” Ce promisiune i-a făcut artista fiicei lui Igor Cuciuc?- radioimpuls.ro

Citește și: „Nu-mi vine să cred. Doamne!” Anca Serea a izbucnit în hohote de plâns în direct! Revedere emoționantă, după ani de zile

„Sincer, nu există o rețetă, suntem oameni cu bune și cu rele, cred că foarte multă toleranță, categoric iubire și atracție pe care trebuie să le menții indiferent de numărul copiilor, faptul că mai plecăm și noi într-o mică vacanță și acolo chiar simțim că ne unim și ne sudăm și mai bine și înțelepciunea, care vine odată cu vârsta.


Cred că trebuie să avem multă răbdare unul cu celălalt, să înțelegem și să acceptăm că noi suntem diferiți și nu putem să-i cerem celui de lângă noi să ne citească gândurile.
Observ în cazul meu că evoluez de la an la an și devin mai așezată și îmi dau seama până la urmă că e important să gândești și să construiești în aceeași direcție, indiferent de orice: griji, probleme, responsabilități, certuri, competiții din astea mici vor fi tot timpul, dar nu sunt atât de importante”, a mai spus vedeta pentru sursa menționată anterior.