kanald.ro
Vedete
Patrick, din nou în brațele Nonei! A plecat direct în Republica Moldova după ce a părăsit „Casa Iubirii”. Cei doi și-au anunțat împăcarea
Patrick și Nona sunt din nou împreună, după ce bărbatul a fost eliminat din emisiunea „Casa Iubirii”.
Patrick și Nona de la „Casa Iubirii” s-au plăcut din prima zi în care s-au văzut, în cadrul emisiunii. Nu a durat mult până când au format un cuplu și au devenit unii dintre cei mai apreciați concurenți din competiția matrimonială. Însă Nona a fost descalificată, iar Patrick a rămas în emisiune fără iubita sa. În gala de ieri a emisiunii, Patrick a fost eliminat, iar acum s-a întors din nou în brațele iubitei lui.
După ce Nona a fost descalificată din competiție, relația dintre ea și Patrick s-a deteriorat, iar în urmă cu câteva zile cei doi își anunțau despărțirea, cu multă durere în suflet. Atât Nona, cât și Patrick, s-au arătat foarte afectați în mediul online atunci când le-au spus fanilor lor că au decis să se separe. Cel care a dat primul vestea tristă a fost Patrick, declarând că el și iubita sa nu au reușit să ajungă la un consens, după ce au fost separați de distanță.
„Nu pot să vorbesc eu în numele ei, ea poate să vorbească liniștită în numele ei, eu vorbesc doar în numele meu. Am ajuns la punctul în care nu mai suntem. Și nu, nu este din cauza unor persoane sau ceva. Eu nu văd așa. Părerile sunt împărțite și accept orice. Detalii nu vreau să dau, cu tot respectul față de oamenii care ne susțin. Și gata. Dacă unii spun de mine că eu încerc prin ea să caut faimă sau să am niște câștiguri datorită ei, nu este cazul de așa ceva. Și vă demonstrez lucrul asta oricând. Dacă eu simt că nu mai vreau sau dacă noi am ajuns la un consens că nu se mai poate, asta este. Fiecare este liber să decidă pentru el, și ea este destul de matură să decidă, eu sunt, la fel, destul de matur. Sunt conștient de lucrurile care se vor spune, îmi asum tot, așa a fost să fie, nu vorbesc deloc la nervi, chiar nu pot să spun că ies nervos din ecuația asta. Am spus-o și pe asta, gata, nu mai suntem bine. Nici eu nu sunt perfect, și știu că nu sunt perfect. Nici ea nu este perfectă, și știe și ea lucrul ăsta”, spunea Patrick de la „Casa Iubirii” în urmă cu câteva zile, despre relația dintre el și Nona.
Patrick și Nona sunt din nou împreună
După multe săptămâni în care le-a cerut colegilor săi să îl nominalizeze și susținătorilor să nu îl mai voteze, Patrick a fost eliminat din competiția „Casa Iubirii”, în gala de duminică. Fostul concurent a părăsit platoul în lacrimi, spunând că se va obișnui cu greu cu faptul că nu mai face parte din emisiune, dar se pare că a meritat tot efortul. În mediul online au apărut primele imagini cu Patrick, care s-a întors în brațele Nonei. Cei doi îndrăgostiți au decis să mai dea o șansă relației lor și par mai fericiți ca niciodată. Nona a postat un filmuleț din ziua în care s-a reîntâlnit cu partenerul său, care a mers la ea, în Republica Moldova. Patrick i-a oferit iubitei sale un imens buchet de trandafiri roșii, semn că i-a fost foarte dor de ea.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro
Patrick și Nona de la „Casa Iubirii” sunt din nou împreună