kanald.ro
Vedete
„Sper să rămân puternică” Ella, singurul sprijin al familiei sale! După moartea mamei, tânăra a fost nevoită să-și întrețină întreaga familie
După decesul mamei sale, Ella a fost nevoită să-și asume responsabilitatea pentru bunăstarea familiei sale.
De când mama sa s-a stins din viață, Ella trăiește zi de zi o tristețe profundă. Nu este zi în care să nu-și aducă aminte de mama sa și să nu verse lacrimi, fiind conștientă de faptul că lucrurile nu mai sunt deloc așa cum erau înainte. Cu toate că viața i se pare foarte grea, știe că trebuie să rămână puternică pentru familia sa. Prezentă în cadrul emisiunii „Online Story”, fosta concurentă de la „Puterea Dragostei” a vorbit despre statutul său în familie și despre cum reușește să facă față greutăților vieții.
Ella a mărturisit că acum ea este stâlpul familiei și că își întreține tatăl, dar le oferă mult sprijin și ajutor verișoarei și mătușilor sale. Chiar dacă are doar 27 de ani, își susține întreaga familie așa cum poate mai bine, recunoscând faptul că acest lucru îi pune o mare greutate pe umeri, de care ar vrea să scape.
„Din păcate, da, eu am rămas stâlpul familiei, și atât pentru tatăl meu, cât, de multe ori, și pentru mătușile mele, și pentru verișoara mea. Toată lumea sună la mine, am nevoie de aia... dar da, am rămas și sper să rămân lucidă și coerentă și puternică până la final, pentru că asta este menirea mea. Eu a spus, inclusiv aseară, parcă ma venit pe lume într-o perioadă în care nu mi-aș fi dorit să vin, parcă ne-am născut pe telefoane, nu mai ținem cont de cel de lângă noi, stai cu partenerul două-trei minute, după aceea din nu pe telefon și iarăși pe telefon... uităm de noi, uităm să ne bucurăm de lucrurile mici.”, a spus Ella.
Ella, detalii neștiute despre relația cu Jador
În cadrul aceluiași interviu, Ella a vorbit și despre relația pe care o are în prezent cu Jador.
„Da, m-a căutat, îmi scrie o dată la două-trei zile îmi scrie, mă sună, mă întreabă ce fac, dar, până în momentul de față, cel puțin, i-am spus că nu mai am sentimente de iubire pentru el și nu vreau să-l mint sau să profit de el din diverse motive, cum s-a interpretat mulți ani la rând.