kanald.ro
Andreea Mantea, gazda Casa iubirii
Andreea Mantea, gazda Casa iubirii
TV
Află cine sunt cele 7 fete și cei 7 băieți care își caută dragostea în noul sezon „Casa iubirii”, la Kanal D.
Cel de-al treilea sezon al emisiunii „Casa iubirii” a început astăzi la Kanal D! 14 concurenți, 7 fete și 7 băieți, au intrat în cea mai frumoasă călătorie pentru aflarea dragostei, iar emoţiile au fost uriaşe astăzi, în platoul celui mai iubit reality-show din România, prezentat de Andreea Mantea!
Au avut loc și primele interacțiuni între concurenți, iar cei din fața micilor ecrane și-au putut face o primă impresie despre aceştia. Andreea Mantea le-a fost alături, cu primele sfaturi, dar si cu setul de reguli de respectat în casă.
Zece concurenți au pășit pentru prima dată în „Casa iubirii” si au avut astăzi ocazia să se cunoască și să se prezinte în fața publicului.
Larisa, Julia, Patrick și Cosmin sunt concurenți din sezonul anterior, deja cunoscuți de publicul larg, cei patru își vor continua călătoria, în speranța că își vor găsi marea iubire în acest nou sezon al emisiunii.
Aleyna este tânără de 23 de ani din Botoșani, care aspiră să devină fotograf și îi place să imortalizeze momente unice. Noua concurentă din „Casa iubirii” este pasionată de artele vizuale, în special pictură, știe exact cum arată portretul băiatului ideal: încrezător, prietenos, respectuos și capabil să discute orice.
În "Casa iubirii," își dorește să găsească nu doar portretul, ci și persoana potrivită pentru viitorul său.
Aleyna, noua concurentă de la Casa iubirii, sezonul 3
Virginia, de la „ Casa iubirii”, sezonul 3, o tânără de 24 de ani din Craiova, urmează un master în Administrație Publică și se pricepe de minune la make-up.
În "Casa iubirii," speră să găsească acest echilibru și să trăiască o experiență cu totul unică.
Virginia, noua concurentă de la Casa iubirii, sezonul 3
Bianca, noua concurentă de la „Casa iubirii”, sezonul 3, are 25 de ani, a lucrat în Italia ca make-up artist și s-a întors în țară pentru a participa la „Casa iubirii” si a-și găsi sufletul pereche.
Cu permis de motocicletă și pasiune pentru motoare, caută în „Casa iubirii” cea de a doua „roată”, cu care sa facă echipă pe viață.
Bianca, noua concurentă de la Casa iubirii, sezonul 3
Daniela, noua concurentă din sezonul 3 de „Casa iubirii”, este o tânără de 23 de ani din Iași, care a învățat să-și poarte singură de grijă într-o viață vitregă.
Cu un trecut dificil, Daniela caută în „Casa iubirii” un partener responsabil și, poate, un viitor tată cu adevărat vrednic de acest nume.
Daniela, noua concurentă de la Casa iubirii, sezonul 3
Ștefania din „ Casa iubirii”, sezonul 3, are doar 19 ani, vine din Padova, si caută în "Casa iubirii" un băiat care „știe să curteze”.
Concurenta preferă un partener atent și capabil să se întrețină singur și este dornică să-si încerce norocul în România.
Ștefania, noua concurentă de la Casa iubirii, sezonul 3
Robi, noul concurent din „Casa iubirii”, sezonul 3, este agent imobiliar în București, are 27 de ani și se află in căutarea unei partenere. Își dorește o femeie "spirt", cu simțul umorului, matură și capabilă să-l ghideze fără a-l face să se simtă stânjenit în vreun fel.
Concurentul speră că una dintre fetele de la „Casa iubirii" îi va îndeplini așteptările.
Robi, noul concurent de la Casa iubirii, sezonul 3
Robert, noul concurent din „Casa iubirii”, este subofițer în cadrul Jandarmeriei, vine din Bistrița-Năsăud și are 23 de ani.
Concurentul spune despre el ca e foarte disciplinat, prin educația din familie si natura profesiei sale. Își dorește alături de el o fată sensibilă, plină de viață și loială. În „Casa iubirii”, speră să trăiască o experiență de neuitat si să își construiască prietenii solide.
Robert, noul concurent de la Casa iubirii, sezonul 3
Bogdan din noul sezon al emisiunii „Casa iubirii”, are 23 de ani, este din Constanța. E pasionat de muzică, cântă la orgă și clape într-o trupă specializată în evenimente private și nunți.
Recent, Bogdan s-a despărțit de iubita sa, pe care o considera prea posesivă, si speră să găsească în „Casa iubirii" o fată care să îl înțeleagă și să aprecieze pasiunea sa pentru muzică.
Bogdan, noul concurent de la Casa iubirii, sezonul 3
Ștefan sau “Mustață” cum l-au „botezat” prietenii, are 22 de ani, vine din Bragadiru. Noul concurent din „Casa iubirii” este un artist în domeniul hair-styling, precum si graphic designer.
De asemenea, Ștefan e pasionat de muzică. Își dorește ca în „Casa iubirii” să se îndrăgostească și spune că visează să aibă alături de el o brunetă mignonă. Speră să trăiască o experiență frumoasă în „Casa Iubirii”.
Stefan, noul concurent de la Casa iubirii, sezonul 3
Laurențiu, noul concurent din „Casa iubirii”, sezonul 3, are de 33 de ani și este originar din Brașov. Acesta a lucrat ca animator sportiv și de dans în străinătate, timp de 9 ani.
Concurentul speră ca aceste abilități să îi fie aliați în „Casa iubirii”. Laurențiu consideră că, la cei 33 de ani ai săi, a venit vremea să se așeze la casa lui.
Laurentiu, noul concurent de la Casa iubirii, sezonul 3
Nu pierdeți noul sezon al reality show-ul „Casa iubirii”, prezentat de Andreea Mantea, ce poate fi urmărit de luni până vineri, de la 10:00 și 16:30, și în fiecare sâmbătă și duminică, de la 16:00 și 19:00, la Kanal D!