kanald.ro
Vedete
Ana Baniciu își sărbătorește astăzi ziua de naștere! La ceas aniversar, Edy Kovacs i-a transmis un mesaj emoționant:„La mulți ani, soția mea!”
Astăzi este ziua de naștere a Anei Baniciu. Artista aniversează vârsta de 31 de ani, iar urările din partea apropiaților au curs pe bandă rulantă.
Ana Baniciu este iubită și apreciată de mulți români. Nu mai încape îndoială faptul că se bucură de o carieră de succes în industria muzicală, însă a cochetat chiar și cu actoria. Încă de la primele sale apariții în lumina reflectoarelor a reușit să cucerească inima publicului, motiv pentru care astăzi se numără printre cele mai îndrăgite artiste din țara noastră.
Ei bine, nu doar în viața profesională lucrurile îi merg ca pe roate, ci și în cea personală. Ana Baniciu trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Edy Kovacs, iar cei doi urmează să devină părinți. Vedeta are toate motivele să zâmbească, mai ales că astăzi este și ziua ei de naștere.
Ana Baniciu împlinește frumoasa vârstă de 31 de ani
Ana Baniciu traversează una dintre cele mai frumoase etape din viața sa. După ce ea și alesul inimii sale s-au căsătorit anul trecut, acum urmează un nou capitol important din viața lor. Cei doi au anunțat în urmă cu doar câteva săptămâni că urmează să devină părinți pentru prima oară.
Artista radiază de fericire, iar astăzi, la ceas aniversar, Edy Kovacs i-a transmis un mesaj emoționant. Ana Baniciu împlinește astăzi, 28 ianuarie, frumoasa vârstă de 31 de ani, iar urările nu au încetat să apară.
„La mulți ani, soția și iubirea mea!”, a scris Edy Kovacs pe contul său de Instagram, în dreptul unei fotografii în care apare alături de partenera sa de viață.
Urările au curs pentru Ana Baniciu
Atât fanii, cât și familia și prietenii apropiați și-au îndreptat toate gândurile bune către Ana Baniciu. Mesajele au curs pe bandă rulantă. Anca Dinicu, Raluka și multe alte vedete au postat pe conturile lor de socializare urări și mesaje de-a dreptul emoționante.
„Ana mea, să fii sănătoasă! Fericită ești și așa să rămâi. 31 vine cu iubirea supremă, așa că îmi doresc pentru tine să fii calmă și liniștită…să fie așa cum ai visat! La mulți ani, Ana mea! Te iubesc!”, a fost mesajul transmis de Raluka.
Ana Baniciu și Raluka
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
Fără doar și poate, urarea Ancăi Dinicu a emoționat-o pe Ana Baniciu. Actrița i-a mărturisit cât de mult înseamnă pentru ea, dar și cât o apreciază. Anca Dinicu a mai adăugat și faptul că este extrem de mândră de tot ceea ce a realizat prietena sa până în acest moment.
„Cele mai frumoase gânduri le îndrept către tine azi, ești mai mult decât o prietenă. Îți fac o declarație de dragoste: din prima clipă în care te-am văzut am simțit că ești un om bun, o femeie curajoasă și frumoasă. Acum urmează să aduci și un copil pe lume și sunt mândră de alegerile tale și de tot ce ai făcut până acum. Să-ți fie viața o sărbătoare! Meriți tot ce-i mai bun și eu te iubesc! Sper că n-am fost prea siropoasă. La mulți ani, Ano!”, a scris și Anca Dinicu.
Ana Baniciu și Anca Dinicu