kanald.ro
Bani
1.500 de euro de la stat pentru românii care cultivă legume. Unde trebuie să depună cererea pentru a intra în posesia banilor și ce condiții trebuie să îndeplinească
Statul ajută cultivatorii de legume cu sume uriașe.
Vești bune pentru o categorie de români! Este vorba despre cultivatorii de legume în spații protejate și cei care cultivă usturoi în câmp. Aceștia pot primi 1.500 de euro din partea statului, drept ajutor de minimis. Pentru a beneficia de acești bani însă, trebuie să îndeplinească anumite condiții.
În 2025, ajutorul de minimis oferit de stat a suferit câteva modificări. Anul acesta, programele de minimis privind acordarea unui sprijin financiar cultivatorilor de legume în spații protejate și de usturoi în câmp sunt bugetate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Astfel că fiecare cultivator primește suma de 1.500 de euro, în funcție de suprafața de teren pe care o deține. Cei care cultivă o suprafață mai mare, pot primi până la 6.000 de euro.
„Suma care este prevăzută în bugetul MADR pentru anul acesta la cultivatorii de legume în spații protejate va fi de 1.500 euro/beneficiar/0,1 ha și se va raporta la toată suprafața de spații protejate pe care o deține un beneficiar. Vor fi oameni care au doar 1.000 de metri pătrați și aceștia vor lua 1.500 de euro, dar cel care are 3.000, 4.000 de metri pătrați, va lua mai mult, patru ori 1.500 de euro, va lua 6.000 de euro”, a anunțat Ion Păunel, liderul legumicultorilor din județul Olt.
Ce trebuie să facă legumicultorii pentru a primi ajutorul de la stat?
Pentru a se bucura de banii oferiți de stat drept ajutor de minimis, legumicultorii trebuie să depună o cerere prin Programul Tomata.
Alături de această solicitare, românii care cultivă legume în spații protejate și usturoi în câmp trebuie să atașeze mai multe documente enumerate pe site-ul MADR.