A inceput parada militara de la Arcul de Trimuf! Mii de romani s-au adunat la ceremonialul organizat cu ocazia Zilei Naţionale a României

Ceremonialul militar cu ocazia Zilei Naţionale a României a început, duminică, în Piaţa Arcului de Triumf, la festivităţi asistând numeroşi oficiali, între care preşedintele Băsescu, premierul Ponta, preşedinţii Camerelor, preşedintele R.Moldova, principele Nicolae, miniştri, lideri ai partidelor.

Distribuie pe:

Autor: V.P.

fara descrierePreşedintele Băsescu a sosit la Arcul de Triumf împreună cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti.

Şeful statului a fost întâmpinat de ministrul Apărării, Mircea Duşa, după care a trecut în revistă Garda de Onoare.

Premierul Victor Ponta a venit la Arcul de Triumf însoţit de fiul său, iar ministrul Robert Cazanciuc însoţit de trei copii cu căciuliţe tricolore.

fara descriereLa parada militară asistă de asemenea preşedintele Senatului, Crin Antonescu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, directorul SRI, George Maior, principele Nicolae, fostul preşedinte Emil Constantinescu, membri ai Guvernului, ai autorităţilor locale, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, reprezentanţi ai Corpului Diplomatic, între care însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA, lideri ai partidelor politice.

fara descrierePeste 2.000 de militari din MApN, MAI, SRI şi SPP şi aproximativ 140 de militari din Franţa, Polonia, Turcia şi SUA vor defila la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale, pe sub Arcul de Triumf urmând să treacă şi 200 de mijloace tehnice, iar 35 de aeronave vor survola piaţa.

Evenimentul a început la ora 11.00 cu salutul Drapelului de Luptă şi trecerea în revistă a Gărzii de Onoare, după care Corul Academic kalooga_36441" Divina Armonie", acompaniat de muzicile militare reunite ale Orchestrei Reprezentative a Ministerului Apărării Naţionale şi ale Muzicii Militare a Regimentului 30 Gardă "Mihai Viteazul", a interpretat Imnul Naţional al României şi, în semn de salut,au fost executate 21 de salve de tun de către bateria de artilerie a Regimentului 30 Gardă.

În continuare, au fot depuse unei coroane de flori din partea Preşedinţiei, Senatului, Camerei Deputaţilor şi Guvernului.

Parada militară se pregăteşte să înceapă.

fara descriereLa parada militară, care va fi condusă de generalul de brigadă Tomiţă-Cătălin Tomescu, participă detaşamente ale Batalionului 2 Infanterie kalooga_36441" Călugăreni", Batalionului 495 Infanterie "Căpitan Ştefan Şoverth", din Brigada 1 Mecanizată "Argedava", militari paraşutişti din cadrul Batalionului 630 Paraşutişti "Smaranda Brăescu", din Batalionul 17 Vânători de Munte "Dragoş Vodă" din Brigada 61 Vânători de Munte "General Virgil Bădulescu" şi un detaşament al Brigăzii de Informaţii Militare "Mareşal Alexandru Averescu".

Forţele pentru operaţiuni speciale sunt reprezentate la defilare de militari ai Brigăzii 6 Operaţii Speciale "Mihai Viteazul" şi un detaşament de poliţie militară, din cadrul Batalionului 265 Poliţie Militară, iar detaşamentul Forţelor Aeriene Române de militari ai Brigăzii 1 Rachete Sol-Aer "General Nicolae Dăscălescu", urmat, în pas de defilare de două detaşamente ale Forţelor Navale Române.

fara descriereIau parte, de asemenea, detaşamente ale instituţiilor de învăţământ militar - Academia Tehnică Militară, Academia Forţelor Terestre kalooga_36441" Nicolae Bălcescu" din Sibiu, Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre "Basarab I", Academia Forţelor Aeriene "Henri Coandă", Academia Navală "Mircea cel Bătrân" şi Colegiul Militar Liceal "Dimitrie Cantemir" din Breaza.

fara descriereDin partea Ministerului Afacerilor Interne participă la paradă reprezentanţi ai Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei, ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, echipaje de servanţi pompieri şi echipaje SMURD, echipaje de salvatori de la înălţime, de intervenţie pirotehnică şi intervenţie la urgenţe chimice.

De asemenea, prezintă onorul un detaşamentul de studenţi ai Academiei de Poliţie kalooga_36441" Alexandru Ioan Cuza".

Reprezentând SRI, defilează un detaşament al Brigăzii Antiteroriste, cadre care asigură securitatea aeroportuară (pasageri şi cargo) pe toate cele 16 aeroporturi civile din ţară.

În premieră, participă la parada organizată de Ziua Naţională militari ai armatelor Franţei, Poloniei, Turciei şi ai Statelor Unite ale Americii.

Din Franţa, defilează un detaşament aflat sub comanda locotenentului-colonel Raphael Bernard. Detaşamentul este format din militari ai Regimentului 1 Artilerie din cadrul Brigăzii 7 Blindate, dislocat în regiunea Belfort. Dotat cu tehnică modernă, de genul radarului de contrabaterie COBRA şi lansatorului unitar de rachete, regimentul participă în prezent la misiunea ONU din Liban şi are militari dislocaţi în Mali, în lupta împotriva terorismului. De asemenea, regimentul are unităţi înzestrate cu tunuri de 155 de mm dislocate în Djibouti, în cadrul dispozitivului francez din Africa.

Forţele armate poloneze sunt reprezentate de un detaşament din Batalionul gărzii de onoare, o unitate specială din Varşovia, destinată acordării asistenţei de specialitate pe timpul desfăşurării ceremoniilor militare pe teritoriul naţional şi, de asemenea, pe timpul executării de misiuni, în conformitate cu protocolul diplomatic. Militarii Batalionului gărzii de onoare poartă uniforma de gală a forţelor terestre poloneze şi tradiţionala caschetă Rogatywka. Comandantul detaşamentului este locotenentul Wlodzimierz Grochowiec.

Detaşamentul forţelor armate turce comandat de căpitanului de infanterie Ersin Durur este reprezentat de militarii Brigăzii 66 Infanterie Mecanizată "Forţa păcii". Fondată în anul 1880, brigada a participat la luptele din Yemen, Caucaz, Balcani, Gelibolu, precum şi în lupta de eliberare a Turciei. Având sediul la Istanbul, unitatea este prima brigadă mecanizată creată în Turcia.
Brigada a primit drapelul de luptă la 01 octombrie 1993. Din anul 2005, Brigada Forţa păcii este parte a forţelor de reacţie rapidă ale NATO.

De asemenea, participă la paradă reprezentanţii Corpului de Infanterie Marină al Statelor Unite ale Americii, comandaţi de locotenentul James Moroney. Locotenentul James Moroney şi plutonul acestuia fac parte din Batalionul 2 Cercetare şi Infanterie Uşoară cu sediul în Camp Lejeune, Carolina de Nord. Batalionul 2 Cercetare şi Infanterie Uşoară a executat operaţii de luptă în Panama, în 1989, şi în primul război din Golf, în 1990. În cadrul războiului global împotriva terorismului, infanteriştii marini americani au participat la operaţia "Iraqi Freedom" din Irak şi la operaţia "Enduring Freedom" din Afganistan. În acest an, militarii americani au luat parte la exerciţiile multinaţionale care se desfăşoară în ţara noastră.

La defilarea de la 1 Decembrie românilor le va fi prezentată şi o replică a avionului Vlaicu II, flancat de tehnicieni de la Şcoala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene Române, îmbrăcaţi în uniforme de epocă.

Parada este prevăzută să continue cu defilarea drapelelor de epocă şi a unui detaşament al Asociaţiei Tradiţia Militară, purtând uniformele şi echipamentul de campanie ale Armatei Române din timpul Primului Război Mondial.

Un moment spectaculos al evenimentului va fi "parada aeriană", de Ziua României urmând să survoleze Piaţa Arcului de Triumf un elicopter IAR-330 M, şase elicoptere IAR - 330 Puma din dotarea Flotilei 90 Transport Aerian (Otopeni) şi trei elicoptere IAR – 330 PUMA Naval, din dotarea Grupului de Elicoptere al Forţelor Navale.

De Ziua Naţională vor zbura deasupra Arcului de Triumf trei avioane IAK-52 din dotarea Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene "Aurel Vlaicu", Boboc, o aeronavă de transport C-130 HERCULES şi trei aeronave de transport C-27J SPARTAN din dotarea Flotilei 90 Transport Aerian (Otopeni). Aceste formaţii vor fi urmate de trei aeronave IAR-99 ŞOIM din dotarea Flotilei 95 Aeriane Bacău şi trei aeronave IAR-99 din dotarea Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene "Aurel Vlaicu", Boboc.

Următoarele formaţii de zbor sunt alcătuite din şase aeronave de luptă MiG-21 din dotarea Flotilei 86 Aeriene, Feteşti.

Organizatorii au mai pregătit celor care vor asista la eveniment şi alte surprize.

De asemenea, la paradă va fi făcută prezentarea tehnicii militare: vehicule blindate pentru operaţii speciale URO VAMTAC, transportoare blindate de trupe PIRANHA, maşina de luptă a infanteriei 84 M – "Jderul", autovehicul de luptă blindat, amfibiu, pe şenile, transportoare amfibii blindate B 33 Zimbru, urmate de tancurile TR 85 M 1 "Bizonul", sistemul interoperabil de artilerie LAROM şi complexul antiaerian tractat "OERLIKON".

Vor fi prezentate la paradă şi sistemul Ghepard de artilerie antiaeriană blindat, vehiculele de luptă tip HUMVEE, autoturismele de teren Chevrolet Tahoe, care pot fi echipate cu kituri de protecţie balistică, autospecialele blindate de intervenţie EOD şi, în premieră, autovehiculul Dacia Duster militar, echipat cu o platformă telecomandată de tragere AGIL762.

Forţele Aeriene trec pe sub Arcul de Triumf cu sistemul de rachete sol-aer cu baza la sol – HAWK, iar Forţele Navale sunt reprezentate la parada tehnicii din acest an de două ambarcaţiuni tip RHIB şi o ambarcaţiune rapidă Fulgerul şi cu Instalaţii Mobile de Lansare a Rachetelor.

Blocul de defilare al Comandamentului Logistic va prezenta autostaţiile radio blindate - URO VAMTAC şi autovehicule de teren blindate tip uşor PANHARD.

Blocul de paradă al tehnicii Ministerului Afacerilor Interne va fi precedat de două formaţii compuse din trei elicoptere de tip Eurocopter-135 şi trei de tip MI-17, aparţinând Inspectoratului General de Aviaţie, capul formaţiei fiind un elicopterul EC-135 SMURD.

Aviaţia Ministerului Afacerilor Interne participă şi cu un avion de transport medicalizat de tip Piper PA-42 Chayenne III.

Blocul de paradă al tehnicii MAI este deschis de Poliţia Română, cu zece motociclete BMW, fiind prezentate, de asemenea, alte autovehicule din dotare: Mercedes Clasa A cu pachet AMG, autospeciala Jaguar, BMW – 330 – XD, Dacia Duster şi o autospecială Dacia Dokker.

Parada mai include defilarea unor efective ale Serviciului Independent pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, principala formaţiune de intervenţie a Poliţiei Române şi o parte grupului de elită al unităţilor speciale de intervenţie ale poliţiilor statelor membre ale Uniunii Europene - "ATLAS".

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră participă la paradă cu ATV-uri, autospeciale Volkswagen Passat Variant, Dacia Duster, "Iveco Massif", Mitsubishi L200, "Volkswagen Transporter Kombi", autospeciale de supraveghere cu termoviziune şi "Landrover Discovery 4" şi ambarcaţiunile ARVOR 215 şi Harpoon 550 Open.

Inspectoratul General al Jandarmeriei participă la parada de 1 Decembrie cu motociclete, urmate de Volswagen Passat Variant, autoturismele Dacia Duster, autovehiculele URO VAM TL-Peace Keeper, autospecialele Volkswagen Transporter şi autospecialele blindate pentru intervenţie SANDCAT şi AM7.

IGSU va etala motociclete de intervenţie SMURD şi Honda Deauville NTV 700, ambulanţe Citroen Jumper şi Volkswagen Crafter, autospecialele pentru descarcerare complexă, pentru cercetare şi primă evaluare, pentru stingerea incendiilor şi pentru intervenţie şi salvare de la înălţimi.

Îşi vor mai prezenta tehnica din dotare SRI, cu dispozitive de intervenţie contrateroristă şi pirotehnică şi dispozitivul de gardare/protecţie.

Defilarea Detaşamentului de Cavalerie al Jandarmeriei, deja o obişnuinţă a manifestărilor prilejuite de Ziua Naţională, nu va lipsi de la defilarea de duminică. Şi Poliţia Locală este reprezentată la paradă de cei 24 de călăreţi din Patrula Călare a Municipiului Bucureşti.

În Piaţa Arcului de Triumf va prezinta onorul Garda de Onoare a Regimentului 30 Gardă "Mihai Viteazul", unitate etalon a Armatei României, prima unitate atestată documentar din armata română modernă.

Militari ai regimentului vor prezenta un "drill team", executând exerciţii demonstrative de mânuire a armamentului.

Defilarea se va încheia cu evoluţia muzicilor militare reunite ale Orchestrei Reprezentative a Ministerului Apărării Naţionale şi Muzicii Militare a Regimentului 30 Gardă Mihai Viteazul şi onorul dat de acestea.

Galerie foto 
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate