A pierdut 30.000 de euro, dar a invatat cea mai importanta lectie! Alex Balan, declaratie incredibila: Ce i-a facut bucatarul reginei Marii Britanii cand a aflat ca nu a castigat concursul!

Alex Balan a fost finalist in concursul de bucatari, dar a fost nevoit sa se recunoasca invins in fata lui Cristi Voicu.

Distribuie pe:

Autor: R.L.

Tanarul botosanean care locuieste cu familia in Anglia a povestit ce i-a facut mentorul sau, bucatarul reginei Marii Britanii, atunci cand a aflat ca a pierdut competitia.


"Bucătarul Reginei a fost foarte carismatic, am rezonat cu el imediat. Era şi arogant, dar şi modest în acelaşi timp, şi nebun. Ştiu că sună ciudat. Pentru mine reprezenta cuvântul „chef” în persoană. Cel mai mult m-a influenţat însă ultimul bucătar cu care am lucrat în Anglia.

Foarte serios, profesionist şi foarte dur. Am simţit după un an că am făcut armata cu el, iar atunci am crezut că sunt pregătit să particip la emisiune. I-am spus că am terminat pe locul al doilea şi nu mi-a răspuns la mesaje o săptămână, dupa care mi-a scris că e mândru şi că mă aşteaptă la el să mă înveţe să fac desert. Motivul întârzierii mesajului de la el a fost simplu: de-a lungul timpului, cât am lucrat cu el, a insistat să învăţ deserturi, dar eu am refuzat spunând că nu e pentru mine. Pe atunci nu aveam nicio intenţie să particip la vreun concurs culinar", a spus Alex Balan.(Vezi AICI ce mesaj emotionant a postat pe Facebook imediat dupa ce a pierdut finala)


Chef Alex Balan a fost intrebat ce a invatat din toata aceasta experienta. "De obicei înveţi doar atunci când dai de greu sau cel puţin atunci îţi intră cel mai bine în cap.
Am învăţat cât de greu e să pierzi şi cât e de nenorocit gândul că unul din visurile tale se spulberă. Am mai învăţat că dacă rişti şi faci 10 farfurii concept într-un concurs una poate să fie foarte proastă şi atunci se nimereşte să fie într-o finală şi să fie şi desert. Cred că a văzut toată lumea unde am greşit, ultimele două farfurii din finală nu au fost din acelaşi film cu mine şi nici acum, dacă mă întreb ce s-a întâmplat, nu ştiu prea multe.
Am greşit că nu am fost mai rău, mai dur pe parcursul emisiunii, poate am fost prea cu bun simţ. Când am rămas fără inspiraţie la main course am simţit că am pierdut finala, nu m-am dat bătut, dar mi-am dat seama că farfuria aia nu mă reprezintă şi nu este deloc genul meu. Atunci poate aveam nevoie de o echipă ca a lui Voicu. Am greşit că am pierdut finala cu Voicu, poate dacă ar fi câştigat altcineva nu era la fel de amară înfrângerea.
Sunt multe clipe frumoase, de la surpriza soţiei mele, la farfuriile care mi-au fost lăudate, în special la prima probă de la duel, când am făcut o farfurie incredibilă din toate punctele de vedere. Toate dishurile mele din emisiune au fost create pe moment, nu le-am mai făcut înainte, toate au ţinut de inspiraţie şi curaj. Nu eram eu dacă aş fi mers pe ceva ce mai făcusem de mii de ori înainte", a mai declarat el.

Citeste si: Faimosul creator de modă Givenchy a murit la vârsta de 91 de ani - libertatea.ro

Citeste si: Ruxandra Garofeanu a murit. Este doliu în televiziunea din România - bzi.ro

Galerie foto 
Abonează-te pe

Citește și:

Adrian Tamplaru, condamnat definitiv la 2 ani și 3 luni de închisoare cu executare! Vinvoat pentru MĂCEL! EXCLUSIV

Fotografiile secrete ale interpretei Carmen de la Sălciua! Fata asta de la țară a ajuns super-divă și regină Youtube! Imagini în premieră

Tu știi ce conține cabanosul de la magazin? Iată câți nitriți are!

Cele mai frumoase urari de la multi ani pentru cei dragi

Ne confruntăm cu o nouă pandemie! Mai poate fi oprit SUPER Coronavirusul?

Oana Zăvoranu l-a făcut de râs pe celebrul Cove de la Pro Tv în întreaga țară! Ce făcea acesta în pat. Querida nu mai are limite

Începe o criză a rachetelor nucleare.  China face un pas spre război

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies