A tăcut ce-a tăcut, dar a lovit-o unde o durea mai tare! Ce mesaj i-a scris Zăvoranca "surorii" Adela Popescu? "Toată lumea știe că iei și bani, măi vedeto"

Oana Zăvoranu a lansat o serie de acuzații dure la adresa Adelei Popescu.

Autor: Maria Georgiana

In articol:

Adela Popescu și Oana Zăvoranu se cunosc de mai bine de 17 ani, iar cele două au avut chiar și roluri în același proiect, fiind protagoniste în prima telenovelă românească, ”Numai iubirea”.

În serial cele două erau surori, iar încă de atunci partenera de viață a lui Radu Vâlcan și colega sa, Oana Zăvoranu, au intrat în sufletul telespectatorilor, care le urmăreau cu sufletul la gură pe micile ecrane, urmărindu-le povestea din telenovelă.

Ei bine, însă, recent, Oana Zăvoranu, cunoscută drept o persoană sinceră, care nu se dă înlături de la a spune ”verde în față” ce părerea are despre ceva sau cineva, a lansat o serie de acuzații la adresa ”surorii” sale, Adela Popescu.

Ce a deranjat-o pe Oana Zăvoranu la Adela Popescu

Nu cu foarte mult timp în urmă, Adela Popescu  a făcut o reclamă la scutecele pentru bebeluși, postând astfel o serie de păreri și impresarii despre produsul respectiv, mai ales că este mămică a trei băieți.

Cum a surprins-o Radu Vâlcan pe Adela Popescu, după o noapte petrecută în club! Prezentatorul a postat pe internet imaginile cu soția lui

Ei bine, însă, din cauza faptului că prezentatoarea TV nu a specificat că parteneriatul este unul plătit, Oana Zăvoranu a fost extrem de deranjată de acest lucru, așa că a luat-o imediat în vizor pe blondină, spunându-și părerea despre acest aspect, fără ocolișuri, chiar pe internet.

Citeste si: Delia Matache a aflat că va avea o fetiță! Cum a reacționat artista- kfetele.ro

Citeste si: Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea..- bzi.ro

„Şi acum vine şi „celebra” care tot plătită e… „doar” ca să vorbească de caca însă… Stai că vă şi arată. Na… acu fiecare cu ce poate şi ce i de oferă. DA MOCA SĂ FIE!!! Adeluţo, da’ aparatu’ ăla de muls lapte pe care îl forjai de ce nu îl mai arăţi mămicilor? … a… am înţeles, nu mai eşti plătită pentru ălă şi te

„preocupi” doar dacă e pe caşcaval. Vedeţi? Ea e plătită să vorbească. Uite bucuria, mă, da’ acu’ aveţi un buzunărel aici. Hai, poftă bună, nebunele „fierte” pe instagram şi coduri şi aronduri de la „dive”. Vezi că ai uitat să pui PARTENERIAT PLĂTIT, deşi toată lumea ştie că iei şi bani, măi „vedeto”. Auziţi, când o vedeţi pe „distinsa” pe undeva că se rupe în figuri, s-o întrebaţi dacă are cacandanaua în geanta „vuitton”. Dacă nu are ea, siguuuur are Răducuuuu”, a scris Oana Zăvoranu pe pagina personală de Instagram.

A tăcut ce-a tăcut, dar a lovit-o unde o durea mai tare! Ce mesaj i-a scris Zăvoranca "surorii" Adela Popescu? "Toată lumea știe că iei și bani, măi vedeto"

Adela Popescu

[Sursa foto: Instagram]

Adela Popescu și Radu Vâlcan au trei copii împreună

Adela Popescu și Radu Vâlcan sunt părinții mândri a trei copii, Alexandru, Andrei și mezinul familiei, Adrian, care abia a fost creștinat, pe data de 7 mai.

Citeste si: Radu Vâlcan a găsit soluție ideală prin care-și menajează soția: „Lucrurile se întâmplă foarte repede”. De la ce activitate de părinte este scutită Adela Popescu: „Aștept pe băncuță”

Ceremonia de creștinare a micuțului, dar și petrecerea de după, ar fi trebuit să aibă loc în toamna anului trecut, însă la momentul respectiv, cei doi părinți au amânat fericitul eveniment, din cauza infecției cu COVID-19.

„A fost un eveniment pentru care ne-am decis în scurt timp.  El era programat în toamna anului trecut, dar din cauza faptului că amândoi ne îmbolnăvisem în acea perioadă, a trebuit să amânăm cu două zile înainte.  Și ne-am hotărât acum și am zis să facem botezul, deoarece copilul are deja 10 luni”, a spus Radu Vâlcan la un post TV.

A tăcut ce-a tăcut, dar a lovit-o unde o durea mai tare! Ce mesaj i-a scris Zăvoranca "surorii" Adela Popescu? "Toată lumea știe că iei și bani, măi vedeto"

Adela Popescu și Radu Vâlcan

[Sursa foto: Instagram]

Distribuie pe:
Galerie foto 
Abonează-te pe

Citește și:

Cum se simte Elena Udrea după ce a fost închisă la Târgșor? I-a spus chiar avocatului ei: „Condițiile de viață pe care trebuie să le înfrunte”

Ramona Olaru a ajuns la spital! Cătălin Cazacu a însoțit-o pe iubita lui. Ce s-a întâmplat cu asistenta TV: „Nu suntem ok”

"La anul facem nunta", Ana Baniciu dă tot din casă! Cum va fi petrecerea și câți invitați vin la eveniment. A vorbit și despre copil

Ziua de astăzi va fi plină de tensiune. Zodiile trebuie să gestioneze lucrurile pentru a trece cu bine

Veste șoc despre Vladimir Putin. Soția lui aruncă BOMBA! Ce i s-a întâmplat liderului de la Kremlin

„Îmi place să greșesc”. Jador, indecis între fosta și actuala iubită

Verdict istoric în SUA. Curtea Supremă limitează puterea lui Joe Biden. „Decizia e devastatoare” pentru președinte

Anamaria Prodan, lipsită de inhibiții. Impresara a vorbit despre viața intimă: „Am încercat absolut tot!”

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies