Accident mortal în Capitală. O tânără de 20 de ani a murit după ce mașina s-a izbit violent de un stâlp. Prietena ei este în stare gravă

Actualitate

Accident mortal în Capitală. O tânără de 20 de ani a murit după ce mașina s-a izbit violent de un stâlp. Prietena ei este în stare gravă

Accident în București. O tânără de doar 20 de ani a murit, iar prietena ei, în vârstă de 21 de ani, a ajuns la spital după un accident teribil produs pe Calea Ferentari, în Sectorul 5 al Capitalei.

Accidentul s-a produs marți spre miercuri, în jurul orei 00:45.

Cum s-a produs accidentul

Potrivit Brigăzii Rutiere, șoferița de 21 de ani conducea dinspre Calea Rahovei către Bulevardul Pieptănari, când, la un moment dat a pierdut controlul volanului. Mașina s-a izbit puternic de un stâlp de iluminat public, impactul fiind atât de violent încât elemente din caroserie au fost proiectate pe un alt autoturism care circula în spate, condus de un tânăr de 19 ani.

Citeste si: Cum decurge în prezent, relația dintre Mariana Moculescu și fiica sa, Nidia? Aceasta nu a fost interesată de moștenirea lăsată în urmă de fostul soț, Horia Moculescu! - kfetele.ro

Accident pe centura Sloboziei: Un bebeluș și alți șapte oameni au ajuns la spital

Pentru pasagera din dreapta, însă, nu s-a mai putut face nimic. Tânăra de 20 de ani a murit la fața locului, în timp ce șoferița a fost preluată de echipajele medicale și transportată de urgență la spital.

Tânărul de 19 ani, aflat în cel de-al doilea vehicul, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero. Polițiștii nu au putut testa șoferița din considerente medicale.

Brigada Rutieră continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragedia și de ce mașina condusă de tânăra de 21 de ani a derapat atât de brusc.

Pe durata intervenției și a efectuării cercetărilor la fața locului, traficul pe Calea Ferentari a fost complet restricționat, pe ambele sensuri de mers.