Accidentare șocantă! Yani Zaharia, la un pas să îi fie amputată mâna

Yani Zaharia, căpitanul naţionalei U21 de Kempo, multiplu campion național, european și mondial, fiul președintelui federației de profil, Amatto Zaharia, a trecut prin momente cumplite zilele trecute, tânărul fiind victima unei accidentări înfiorătoare care a fost la un pas să îl scoată din lumea Artelor Marțiale Mixte.

Yani Zaharia
Autor: Radu C. Munteanu

In articol:

La finalul antrenamentului său zilnic, Yani Zaharia s-a accidentat teribil la mâna dreaptă după ce, în momentul în care a vrut să lovească pernă de perete, a lovit prin geamul unei uși deschise într-un moment nepotrivit. 

Abia s-a lansat în muzică că se și operează, de urgență! Probleme pentru Yani Zaharia

Era ultima lovitură din antrenament, o ultimă lovitură dată în forță, dar care, din păcate, a făcut că în următorul moment campionul să se trezească într-o baltă de sânge, cu toate tendoanele tăiate, două secţionate total, vene, nervul și arteră ulnară tăiate. Cu ultimele puteri dar cu o prezență de spirit și o tărie extraordinară, în ciuda sângelui care țâșnea din toate părțile, Yani Zaharia a reuşit să improvizeze un bandaj, să-şi lege singur garoul și să-și sune tatăl. În doar câteva minute a ajuns acasă și tatăl său, Amatto Zaharia, care a intervenit imediat pentru stoparea sângelui, chemând în același timp, cu telefonul pus pe speaker, un echipaj SMURD.

Citeste si: Otilia de la ”Bravo, ai Stil!”, s-a lansat în muzică alături de fratele unui Faimos de la Exatlon! Colaborare bombă

Ajunşi la Spitalul de Urgenţe Floreasca, Yani Zaharia a intrat direct în operaţie pe secția de Chirurgie Plastică și Microchirurgie Regenerativă condusă de Prof.

Dr. Ioan Lascăr, unde o echipa de medici chirurgi au luptat timp de mai bine de 5 ore pentru a salva mâna campionului nostru, mâna ce ar fi putut fi amputată dacă nu se intervenea la timp.

Urmează 4 săptămâni în care luptătorul va avea mâna imobilizată în gips, iar apoi o foarte lungă perioadă de refacere şi eventual alte intervenţii pentru recuperarea completă a brațului afectat de accidentarea cumplită prin care a trecut.

Citeste si: El este poliţistul argeşean care l-a trântit la pământ pe bătrânul care a murit sufocat. Trecutul său este unul controversat- bzi.ro

Citeste si: Yamato Zaharia, intervenție chirurgicală de urgență! Era singura șansă a Faimosului să își continue cariera sportivă! Declarații EXCLUSIVE

"Nu-mi vine să cred nici acum prin ce am trecut, nu doresc nimănui.

A fost secunda fatidică. Noroc că tatăl meu, care este întotdeauna ca un înger păzitor pentru mine, a venit imediat și mi-a dat primul ajutor. A sunat la 112, le-a dat toate informațiile de diagnostic foarte exact, le-a spus exact ce am, iar echipajul de paramedici a ajuns, fiind în cunoștință de cauză în ceea ce privește gravitatea situației, în doar 5-6 minute de la momentul apelului. 

Yani Zaharia
Lui Yani Zaharia i-a fost salvata mana dupa o interventie medicala complicata

”În astfel de momente, când pierzi foarte mult sânge, fiecare secundă este foarte importantă și poate face diferența dintre viață și moarte. Mulțumesc mult tuturor celor care m-au ajutat și care au fost alături de mine în aceste momente grele, tatălui meu, echipajului SMURD care s-a mișcât exemplar și, în mod special, întregului corp medical de la secția de Chirurgie Plastică și Microchirurgie Regenerativă a Spitalului de Urgență Floreasca. O echipă de medici extraordinari în frunte cu Dr. Ioana Sebe și Dr. Andreea Popescu, un întreg corp medical de excepție coordonat impecabil de Prof. Dr. Ioan Lascăr, care au fost alături de mine și au făcut tot posibilul să-mi mai dea o șansă pentru a-mi continuă carieră sportivă și să pot să mai am o viață normală. Acum, nu știu ce să zic, va urma o lungă și dificilă perioadă de refacere, poate luni de zile, poate ani de zile, habar n-am ce va fi. Sper să nu mai fie nevoie și de alte intervenții. Indiferent ce va fi însă, indiferent de cât de greu îmi va fi, chiar și doar un singur deget dacă voi mai putea mișcă, eu voi merge mai departe și voi face totul  pentru a reveni  în circuitul competițional oficial”, ne-a spus  Yani Zaharia.

Yani Zaharia
Yani Zaharia e campion mondial Kempo-MMA

Yani Zaharia, operat și la nas

”Din cauza loviturilor pe care le-am suportat de-a lungul anilor, multe dintre ele și în zona feței,  a apărut o deviație de sept, iar cornetele nazale sunt mărite. Așa că, acum, mă operez, corectez deviația de sept și elimin cornetele nazale. Ce mă bucură este că, din ce am înțeles de la medicul chirurg care mă va opera azi, voi respira mult mai lejer. Iar asta mă va ajuta și în cariera de luptător de Kempo, și în cariera muzicală, voi respira mai bine, nu ca și cum aș avea o mască tot timpul pe nas”, ne-a spus în toamna anului trecut, în exclusivitate, Yani Zaharia, un tânăr care  este un adevărat model pentru tânăra generație, care a avut sute de meciuri luptând pe toate continentele, multiplu campion național, european și mondial de Kempo-Arte Marțiale Mixte.

Yani Zaharia
Yani Zaharia, alaturi de tatal sau, Amatoo Zaharia, la spital, la Urgente

Yani Zaharia s-a lansat și în muzică

Yani Zaharia a lansat super-piesa ”Ola Mami”, alături de Otilia de la ”Bravo, ai Stil”.  ”Eu sunt pasionat de muzică încă de acum câțiva ani. Acum mai bine de un an am fost prima oară într-un studio de înregistrări și mi s-a părut că trebuie să mai îndrept anumite lucruri. Atunci am decis să iau lecții de canto, am mers timp de un an la canto, și "m-am antrenat" sub bagheta doamnei Elena Radu.

Yani Zaharia
Yani Zaharia si Otilia de la ”Bravo, ai stil”, la filmarile videoclipului

Mai ales în perioada stării de urgență, fără acces la competițiile sportive, nu am stat degeaba și am lucrat mult pe canto. Pe de altă parte, despre colaborarea cu Otilia pot spune că a fost una extraordinară”, povestea, anul trecut, Yani Zaharia, luptătorul de Kempo care are, deja, centura neagră în Kempo-Arte Martiale Mixte.

Distribuie pe:
Galerie foto 
Abonează-te pe

Citește și:

Fratele lui Yamato Zaharia a început antrenamentele pentru Exatlon! Yani este decis să ”rupă” în următorul sezon

Primele declaraţii despre relaţia fratelui lui Yamato Zaharia cu Războinica Geanina! Cum i-a unit Exatlonul EXCLUSIV

Fosta iubită a Faimosului Yamato Zaharia, dezvăluiri incredibile despre videochat și relațiile cu alte femei! Declarații exclusive

Horoscop Zilnic Marți 20 Aprilie 2021: Gemenii vor reuși să își rezolve o problemă financiară, Scorpionii vor avea parte de o zi foarte bună

Lovitură imensă pentru Meghan Markle. Ce i-a dat Regina lui Kate Middleton la funeraliile Prințului Philip

CUTREMUR IN SHOWBIZ! De cine ar fi indragostit acum Cătălin Măruță. Probleme mari pentru Andra

Istoria secretă. Filmul pentru care Ceaușescu a interzis-o pe Margareta Pâslaru

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies