Acoperişul unui teatru din centrul Londrei s-a prăbuşit în timpul unui spectacol

Acoperişul teatrului Apollo, situat în centrul Londrei, s-a prăbuşit joi seara în timpul unui spectacol, soldându-se cu "numeroase victime", a anunţat poliţia locală, fără să precizeze dacă este vorba de răniţi sau morţi, relatează AFP.

Distribuie pe:

fara descriereUn purtător de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă a declarat că în urma acestui accident au fost rănite aproximativ 30 de persoane, însă niciuna dintre ele nu a fost spitalizată.

"Credem că au fost rănite aproximativ 30 de persoane. Aceşti răniţi pot merge de sine stătător. Pentru moment, nu am spitalizat nicio persoană", a anunţat acest purtător de cuvânt.

Mărturiile unor spectatori, potrivit cărora mai multe persoane au fost blocate sub dărâmături, încă nu au fost confirmate.

"Noi am fost sunaţi în jurul orei 20.15 GMT (22.15, ora României) de la Appolo Theatre, cu privire la prăbuşirea acoperişului în timpul unui spectacol", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Scotland Yard, precizând că deţine informaţii despre kalooga_36441" numeroase victime".

"Asta s-a întâmplat cu puţin timp după prima parte a spectacolului", a afirmat un martor.

Poliţia, serviciile de salvare şi opt autospeciale ale pompierilor se afla la faţa locului.

Pompieri au anunnţat că asupra spectatorilor s-a prăbuşit un balcon, însă mai mulţi martori, citaţi de BBC au relatat în reţele de socializare că au văzut părţi ale acoperişului, căzute peste spectatori.

Iniţial, ei au crezut că accidentul face parte din spectacol, apoi au înţeles că nu este aşa.


Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate