
În urmă cu puţin timp, cântăreaţa care a decis să se dedice fiului ei în totalitate a publicat pe contul personal de socializare o fotografie în care are o ţigară în mână. Acest gest, însă, a fost criticat dur de fani, care au acuzat-o că nu are grijă de copilul ei.
Totuşi, la scurt timp, artista a reacţionat, dezvăluind că din motive medicale nu alăptează: ”Ca să terminăm odată cu toată drama creată în jurul fumatului scriu aceste rânduri pentru cei ce m-au criticat.
Nu îmi place să dau explicaţii, dar sunt nevoită, atâta timp cât a degenerat toată situaţia. S-a exagerat maxim! Din motive medicale nu am putut să alăptez. Aşa că, NU pun nici o viaţă în pericol. NU îmi ţin copilul în braţe cu o mâna şi cu cealaltă mâna fumez. NU sunt inconştienyă! Aşa cămi-ar plăcea să opriţi hatereala gratuită. Când eram însărcinată eram nenorocită care şi-a permis să se îngraşe.
Acum sunt nenorocită care fumează. :)) E ok! Să ne liniştim. Eu sunt aici pentru voi şi cum am mai spus, fac muzică pentru voi cu toată dragostea. Pentru că, dacă nu eraţi voi nu reuşeam să fac asta. Nu sunt perfectă şi nici nu m-am dat vreodată perfectă. Nici nu trebuie să fim perfecţi. Ar fi mult prea plictisitor.Atât am avut de spus! V-am pupat! Şi să ne auzim doar cu vorbe frumoase şi energie pozitivă!”,a scris vedeta pe contul personal de socializare.
Citeste si: Faimosul creator de modă Givenchy a murit la vârsta de 91 de ani - libertatea.ro
Citeste si: Jador și Cătălin Moroșanu au răbufnit la Survivor: „Ne batem noi doi” - bzi.ro