Adrian a avut parte de o moarte cumplită, în groapa pe care a săpat-o chiar el! Ce s-a descoperit în locul în care tânărul și-a găsit sfârșitul? Apropiaților nu le vine să creadă

Adrian, tatăl unui băiețel, și-a găsit sfârșitul într-un mod tragic. Iată ce i-a adus moartea bărbatului!

Autor: Sabrina Saghin

In articol:

În data de 26 Ianuarie, doi bărbați, în vârstă de 23, respectiv 27 de ani și-au găsit sfârșitul în cel mai cumplit mod. Cei doi, ambii din satul Petroasa, erau ciobani la o fermă.

Aceștia au efectuat o săpătură în saivan, sub o placă de beton și au găsit un gol de pământ, în care ar fi intrat. Din nefericire, bărbații și-au pierdut cunoștință și s-au asfixiat.

Doi bărbați au murit tragic în groapa pe care au săpat-o

În data de 26 Ianuarie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Mihail Kogălniceanu, au fost sesizați printr-un apel la numărul unic de urgență, 112, că două persoane, de sex masculin, ar fi săpat o groapă, în incinta saivanului unde lucrau, ar fi intrat în aceasta și ulterior ar fi fost găsiți inconștienți. Oamenii legii au ajuns de urgență la fața locului, constatând astfel că sesizarea se confirmă, fiind vorba de doi bărbați în vârstă de 23, respectiv 27 de ani, ambii din satul Pietroasa.

„Din primele verificări a reieşit faptul că cei doi ar fi efectuat o săpătură în incinta saivanului, sub o placă de beton, descoperind un gol, în care ar fi intrat amândoi, iar ulterior s-ar fi asfixiat”,  a precizat IPJ Constanța.

Citește și: Manuel a fost ucis de un rechin alb, într-o locație tot mai des vizitată de români! E primul atac mortal de anul acesta. Detalii înfiorătoare: „I-a smuls capul”

Citeste si: Trei cutremure în România, duminică! Unde s-au produs și ce magnitudine au avut- kanald.ro

Citeste si: O polițistă și-a dat în judecată șefii și colegii, acuzându-i că au obligat-o la sex oral, ca ritual de inițiere. Sunt trei inculpați în boxa acuzaților iar amănuntele sunt scandaloase- stirileprotv.ro

Citește și: Cristiana s-a stins într-un mod cutremurător! Românca a murit de frig, îngropată sub zăpadă, alături de trei dintre câinii ei

Adrian este unul dintre cei doi bărbați, asfixiați în groapa săpată de ei. Cei doi erau ciobani la o fermă din satul Pietroasa, localitatea Mihail Kogălniceanu, însă și-au pierdut viața în cel mai cumplit mod, fiind asfixiați cu gazele emanate în saivanul de animale.

Cei doi bărbați și-au pierdut viața asfixiați

Ciobanii au intrat în groapa săpată de ei, sub o placă de beton, în incinta saivanului unde lucrau. Din nefericire, cei doi au fost asfixiați cu gazele emanate de animale, astfel că au fost găsiți în stare de inconștiență. S-au efectuat de urgență manevrele de resuscitare efectuate de cadrul medical ajuns la fața locului, însă era deja prea târziu pentru cei doi bărbați, fiind declarat decesul.

Citeste si: Fiul cel mare al Luminiței Anghel, dezvăluiri de coșmar pe internet! Tânărul a dezvăluit că nu se spală de săptămâni întregi, iar motivul i-a uluit pe toți- kfetele.ro

Citeste si: Buna Vestire 2023. Ce este bine să faci în această zi importantă pentru a avea parte de sănătate? Tradiții și obiceiuri străvechi!- stirilekanald.ro

Citeste si: Andreea Popescu, fosta dansatoare a Deliei, dezvăluiri neașteptate despre artistă:”Lumea a judecat-o foarte greșit, fără să se știe motivul. Vrea copii”- radioimpuls.ro

Adrian era tatăl unui băiețel, iar apropiații au doar cuvinte de laudă la adresa lui, spunând că era un băiat bun și muncitor.

Din nefericire, familiile celor doi bărbați se pregătesc de înmormântare, fiind șocați de moartea cumplită și fulgerătoare a lor.

Doi ciobani au murit asfixiați în groapa săpată de ei în incinta saivanului unde lucrau

Doi ciobani au murit asfixiați în groapa săpată de ei în incinta saivanului unde lucrau

[Sursa foto: Captură video]

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Casandra este una dintre victimele care au pierit în accidentul cutremurător din Tulcea. Apropiații fetei de 17 ani sunt îngenuncheați de durere: „Ai lăsat în urmă un gol enorm...

Viorica de la Clejani i-a dat replica Deliei, după ce artista s-a afișat în cele mai provocatoare ipostaze. Imaginile care au stârnit un val de controverse

Ce a făcut nora lui Leo de la Strehaia, înainte să dispară?! Familia afaceristului nu mai știe nimic de tânără de 3 zile

Ömer din serialul Totul pentru familia mea, apariție de senzație alături de partenera lui de platou, Susen! Iată cum au fost surprinși recent, Lizge Cömert și Yiğit Koçak, în...

Ora de vară 2023. Cum ne afectează sănătatea schimbarea de oră? Efectele asupra organismului!

„Când nu mai faci eforturi, o relație se termină.” Iulia Vântur a spus ceea ce o macină de când s-a mutat în India

Un bărbat a rămas șocat după descoperirea făcută în podul casei. A pozat totul și a arătat peste ce a putut să dea

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies