Află ce-și dorește Fuego de ziua lui!

Azi e ziua lui Fuego! Deși toată lumea se așteaptă să împodobească, în glumă brazii, artistul își face ziua ... pe plajă, în marea familie a Televiziunii Române, chiar la TVR 2, la emisiunea sa estivală.

Distribuie pe:

Autor: A.I.

Așadar, azi, de la 17.45, avem mare petrecere mare pe plaja din Jupiter, pentru că Paul împlinește 43 de ani și pentru prima oară în cei 25 de ani de carieră, și-i sărbătorește chiar la televizor. Într-o formă de zile mari. Fuego a avut parte anul aceasta de schimbări majore și de împliniri nenumărate. A slăbit, a avut numeroase proiecte de succes, expoziții de pictură, a realizat 3 turnee naționale, a lansat două albume de studio și a devenit vedeta TVR 2, realizând show-ul „DRAG DE ROMÂNIA MEA!”, care ajunge la cel de-al treilea sezon, pe 15 septembrie, dar și „DRAG DE MAREA MEA!”

Astfel că nu se putea să nu-și facă ziua fix acolo unde-i place cel mai tare ... în mijlocul publicului, direct în nisipul fierbinte, alături de prieteni dragi și invitați speciali, aflând chiar de la el ce-și mai dorește de la viață! Petrecerea va fi garantată, mai ales că tot azi, pe pagina lui de Facebook și pe Youtube lansează o nouă piesă, spectaculoasă.

Iată ce-și dorește Fuego de ziua lui, simțindu-se un artist împlinit: „Ce-mi doresc? E greu de răspuns la asta. Poate că mai mult timp n-ar strica, pe voi, muzică de calitate, echilibru și un strop de liniște. Îmi doresc să strâng încă pe-atâtea împliniri și să fiu în continuare simplu, cu sufletul deschis! Restul le fac, n-am niciun dubiu. Pot duce mult mai mult decât ați văzut și cred că n-am ajuns nici la măcar la jumătate din câte mai pot face! Vă mulțumesc pentru urări! De ziua mea, am înțeles că lumea nu e niciodată prea mică pentru dorințe așa mari. De ziua mea, mă bucur că am avut un vis, că l-am urmat, că l-am crescut, că nu m-a doborât, că am rezistat și voi rezista, că pot cânta și că pot fi aproape de publicul meu! De ziua mea, sunt fericit! La ora 17.00 lansez piesa nouă, aici și pe Youtube, iar de la 17.45 ne vedem la TVR 2!”

Galerie foto 
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
P