„Ai niște frustrări din trecut” Mihai Bendeac, mesaj neașteptat pentru Ilona Brezoianu, după ce i-a spus că ar lua-o de soție. I-a zis-o chiar de ziua ei

Mihai Bendeac nu a uitat de ziua de naștere a prietenei sale Ilona Brezoianu și i-a transmis cel mai original mesaj.

Autor: Amalia Florea

In articol:

Ilona Brezoianu a împlinit duminică, 26 iunie, vârsta de 32 de ani, iar pentru că nu putea să rateze această ocazie specială pentru prietena și colega lui, Mihai Bendeac a ținut să îi transmită un mesaj așa cum doar el ar fi putut, original. 

Mihai Bendeac, dezvăluire neașteptată de ziua Ilonei Brezoianu

Actorul a șocat pe toată lumea în urmă cu câteva zile, atunci când i-a declarat Ilonei public că ar lua-o de soție. Acum a comis-o din nou, tot în stilul său caracteristic. Mihai nu s-a mulțumit cu un singur mesaj de la mulți ani pentru colega lui, iar la scurt timp după ce l-a postat pe primul, a mai postat unul, unde i-a transmis și ce îi va cumpăra de ziua ei.

Citeste si: Mihai Bendeac, dispus să facă pasul cel mare alături de Ilona Brezoianu, dar cu o condiție: ”Ți-aș cere să fii soția mea”. Care a fost reacția actriței

Se pare că cei doi urmează să se întâlnească la Oradea, în scurt timp, motiv pentru care Mihai Bendeac a făcut și o dezvăluire neștiută despre Ilona Brezoianu, chiar de ziua ei, care are legătură cu orașul în care merg pentru câteva zile: a spus public că actrița are niște frustrări din trecut.

Citeste si: Schimbări pentru călătorii care utilizează metroul. Cât vor aștepta oamenii în stațiile de metrou?- kfetele.ro

Citeste si: Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea..- bzi.ro

„E ziua ei. Am renunțat demult la glumele tampite despre profilul ei de pe publi24 si alte rahaturi imature.

Acum o tratez ca pe o Regina (a OnlyFans-ului)… Te iubesc, fa! La mulți ani”, a scris actorul pe contul lui de Instagram.

Dar imediat după i-a transmis încă un mesaj, de data aceasta pe Story:

„Astăzi este ziua Ilonei și m-am tot gândit ce urare să-i fac și tot gândindu-mă mi-am dat seama că dacă mă gândesc prea mult risc să îi fac ceva artificial.

Te iubesc, fă, dă-te-n**** mea.

Citeste si: Mihai Bendeac l-a surprins pe Cheloo într-o ipostază neașteptată. Imaginea nemaivăzută cu artistul a ajuns virală

Ca și cadou de ziua ta, în primul rând, faptul că pentru următoarele 24 nu o să mă vezi pentru că eu plec cu mașina la Oradea, tu o să vii luni cu avionul, a nu mă vedea pe mine de ziua ta reprezintă deja un cadou, dar pentru că ai niște frustrări din trecut la Oradea o să merg cu tine în mall să îi iau o pereche de adidași”, a mai spus el pe Instagram.

Distribuie pe:
Galerie foto 
Abonează-te pe

Citește și:

Mihai Bendeac, părere sinceră despre Andreea Prisăcariu, „rebela tenisului românesc”: „Bă, băiatule”

Mihai Bendeac a făcut anunțul, de ziua Mirei: "Vom fi o familie minunată!". Reacția artistei nu a întârziat să apară: "M-ai lăsat fără cuvinte"

„Bendeac președinte!” Val de reacții pe internet, după ce fanii au observat asemănarea dintre actor și Volodimir Zelensky

3 zodii vor da lovitura din punct de vedere financiar de săptămâna următoare

Două forțe mondiale cutremură toată lumea! Peste 5 miliarde de oameni ar muri. E fără precedent

Cât a costat inelul de logodnă al Ramonei Olaru. Cătălin Cazacu a scos din buzunar o avere

Mărmureanu: „Urmează un cutremur uriaș!”. Când va fi lovită România de un seism înfiorător

Doliu uriaș în sport – Un campion mondial a fost împușcat în cap de poliție

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies