kanald.ro

Vedete
Alex Bodi sfidează criza! Pentru el, austeritatea e doar o știre în ziar. Numai ceasul de la mână costă cât o vilă și asta nu e tot. Stai să vezi și adidașii | EXCLUSIV
Dacă pentru românul de rând criza înseamnă sacrificii, cumpărături cu liste stricte și vacanțe pe datorie, pentru Alex Bodi pare mai degrabă un termen de dicționar.
Afaceristul a făcut spectacol pe litoral, unde a mers să se distreze și a lăsat oamenii cu gurile căscate.
Îmbrăcat în alb, cu zâmbetul până la urechi, narghileaua pregătită lângă el și un pahar de șampanie rose în mână, Bodi a demonstrat că luxul nu intră niciodată în carantină. Detaliile? O combinație de piese vestimentare și accesorii care valorează mai mult decât bugetul unei familii obișnuite pe ani buni.
Ceasul de la mână face cât o vilă
Piesa centrală a look-ului a fost ceasul de la încheietură, un Patek Philippe Nautilus din aur, considerat unul dintre cele mai exclusiviste și râvnite modele de pe piață. Valoarea lui sare de un milion de lei (aproape 200.000 de euro), o sumă la care mulți se uită ca la prețul unei vile. Pentru Bodi, ceasul pare însă doar un accesoriu de club, purtat cu lejeritatea cu care alții își etalează o brățară banală.
Lux până la picioare: Hermes de peste 1.000 €
Privirea a coborât apoi către picioarele afaceristului, unde adidașii Hermes au completat tabloul. Și nu vorbim de încălțări obișnuite, ci de modele de colecție care pornesc de la 1.000 de dolari și pot ajunge până la 1.200 de dolari, adică peste 1.000 de euro. Practic, o pereche de sneakers care valorează cât o vacanță all inclusive pentru o familie întreagă pe litoralul românesc.
Pentru unii, o achiziție de lux înseamnă un televizor nou cumpărat în rate. Pentru Bodi, un moft de seară înseamnă să calce în picioare asfaltul cu Hermes.
Împăcare surpriză cu Anca
Dar spectacolul nu a fost doar despre haine și bijuterii. La Loft, Bodi a fost văzut alături de Anca, femeia de care se despărțise nu demult. Însă, la cum s-au afișat și s-au postat pe Instagram, cu gesturi tandre și priviri complice, cei doi par să fi lăsat în urmă certurile. Împăcarea lor a dat naștere imediat la speculații, mai ales că relațiile lui Bodi au fost mereu subiect de tabloid.