Alexandra Nechita, supranumită „Micuța Picasso”, este însărcinată cu al doilea copil! Cum arată cu burtica de graviduță

Pictorița a postat mai multe fotografii pe rețelele de socializare în care și-a arătat burtica de gravidă.

Alexandra Nechita
Autor: Madalina Kovacs

In articol:

Alexandra Nechita traversează, pentru a doua oară, cea mai frumoasă perioadă din viața unei femei, aceea de a fi însăcinată. Peste doar câteva luni, ce supranumită „micuța Picasso”, își va ține în brațe cel de-al doilea copil. Alexandra a plecat din România în urmă cu mai mulți ani și s-a căsătorit cu Dimitri Tcarfas, un designer din Ucraina.

Din rodul iubirii lor a rezultat o fiică, micuța Tevvy, care este acum nerăbdătoare să-și cunoască frățiorul sau surioara.

Alexandra Nechita și familia ei
Alexandra Nechita și familia ei[Sursa foto: Instagram]

Alexandra Nechita, însărcinată cu cel de-al doilea copil 

Frumoasa pictoriță trăiește o poveste de dragoste alături de Dimitri Tcarfas, un designer din Ucraina, pe care l-a cunoscut la 19 ani. Între cei s-a înfiripat o iubire ca în basme, iar de atunci sunt de nedespărțit. Cei doi au împreună o fetiță absolut adorabilă, pe Tevvy, care a avut un impact incredibil în viața Alexandrei. 

Deşi cred foarte mult în disciplină, aş fi în stare să fac orice pentru Tevvy, oricând. Iar taică-su e îngheţată topită, nu are nicio şansă în faţa ei, deci eu trebuie să fiu bad guy-ul. Tevvy m-a schimbat foarte mult. M-a învăţat să pun o frână în viaţa mea.

Să înţeleg mult mai bine cât de scurt e timpul. Şi eram şi mult mai acidă înainte", a declarat Alexandra pentru Ok! Magazine. 

Citeste si: El este poliţistul argeşean care l-a trântit la pământ pe bătrânul care a murit sufocat. Trecutul său este unul controversat- bzi.ro

Alexandra Nechita
Alexandra Nechita [Sursa foto: Instagram]

Citeste si: Îţi mai aminteşti de micuţa Picasso? Alexandra Nechita are acum 31 de ani şi e mămică! Cât de frumoasă e fiica ei

Acum, cei doi părinți sunt pe punctul de a-și extinde familia, căci Alexandra Nechita este însăcinată cu al doilea copil. Mai entuziasmată ca ea este fiica ei care abia așteaptă să aibă un partener de joacă. Pictorița a postat mai multe imagini pe Instagram cu burtica de graviduță și putem spune că arată senzațional. 

Alexandra Nechita
Alexandra Nechita [Sursa foto: Instagram]

„Micuța Picasso”, carieră înfloritoare 

Alexandra Nechita se poate lăuda cu o carieră la care mulți artiști din domeniul ei pot doar să viseze. Tablourile ei se regăsesc în sute de muzee din toate colțurile lumii, dar și în casele unor celebrități de renume internațional precum Oprah Winfrey, Calvin Klein sau Whoopi Goldberg. 

Citeste si: Alexandra Nechita, prietenie strânsă cu Nadia Comăneci și Anastasia Soare! Cum s-au cunoscut cele trei, în America, și cum au ajuns să fie bune prietene

Cea mai scumpă operă de artă pe care pictorița a vândut-o a fost în valoare de circa 400.000 de dolari. Alexandra Nechita este o pictoriță și muralistă și cubistă, cunoscută drept „micuța Picasso”.  

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Alex Velea a spus adevărul la TV! Ce a mărturisit despre a patra sarcină a Antoniei?! Mulți bănuiau deja: „Copilul ar avea...”

Adela Popescu, o nouă imagine cu burtica de gravidă la vedere: „Să nu vi să pară exagerată ipostaza”

O gravidă infectată cu virusul SARS-CoV-2 a murit în spital! Femeia dezvoltase o formă gravă de COVID-19 și fusese intubată

Horoscop Zilnic Marți 20 Aprilie 2021: Gemenii vor reuși să își rezolve o problemă financiară, Scorpionii vor avea parte de o zi foarte bună

E regulă pentru toți românii. Ce e obligatoriu pentru slujba de Paște? Florin Cîțu a anunțat chiar acum

Cu cine a fost Denise Rifai căsătorită? Vedeta Kanal D, obligată să spună adevărul

Cel mai rușinos moment de la funeraliile Printului Philip. FOTO

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies