
In articol:
Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, critică debutul campaniei de vaccinare anti-COVID. Profesorul a mai spus că nu se va vaccina curând, deoarece abia s-a vindecat de coronavirus, iar organismul are nevoie de o consolidare.
Alexandru Rafila critică debutul campaniei de vaccinare
Profesorul Alexandru Rafila este de părere că debutul campaniei de vaccinare anti-COVID a avut parte de prea mult ”festivitism”, care nu era necesar. Reprezentantul nostru la OMS își dorește să se facă o campanie de informare a populației, de comunicare și nicidecum de festivitate.
"Pentru cele două cutii de vaccin care au sosit – că discutăm de două cutii de vaccin care conțineau, fiecare dintre ele, cinci recipiente secundare, care erau în gheață carbonică(...)
Cred că trebuie să fim modești și să facem o campanie de informare pentru că, din câte am văzut eu, campania de informare cam bate pasul pe loc. Ea trebuia să înceapă simultan cu obținerea aprobării vaccinului de la Agenţia Europeană a Medicamentului și cadrele medicale trebuie rapid instruite- toate cadrele medicale- pentru că ele sunt sursa de informații pentru restul populației.
Citeste si: Previziuni sumbre ale Babei Vanga. Ce se va întâmpla în curând- bzi.ro
Cred că bătălia în ceea ce privește durata vaccinării se dă în funcție de calitatea campaniei de informare și de comunicare", a declarat Alexandru Rafila într-o emisiune la B1 TV.
Citeste si: Prima zi de vaccinare anti-COVID în România. S-au imunizat aproape 1.000 de cadre medicale
Foto ilustrativ[Sursa foto: PixaBay]
Rafila se va vaccina în primăvară
Profesorul a spus că se va vaccina anti-COVID, cel mai probabil în luna aprilie, deoarece a fost recent infectat cu noul coronavirus, iar organismul îi produce anticorpi.
"Am să mă vaccinez. Știți bine că eu am trecut prin infecție și luni, 21 decembrie, a fost prima zi când am ieșit din izolare. Mă voi vaccina, probabil în câteva luni, în luna aprilie cel mai probabil. Las ciclul natural al bolii să își urmeze drumul(...) Sigur, o să îmi fac și dozări de anticorpi până atunci, dar în luna aprilie probabil că mă voi vaccina, pentru că e nevoie și de o consolidare a răspunsului imun, iar vaccinul oferă această oportunitate, mai ales că sunt multe persoane care au făcut forme de boale inaparentă.
Sunt așa-zisele persoane asimptomatice, care nu știu că au trecut prin boală, dar ele sunt vaccinate și lucrul acesta nu înseamnă în niciun caz o problemă pentru ele. Nu trebuie să testeze în mod separat, dimpotrivă, e bine să se vaccineze, iar lucrul acesta le consolidează răspunsul imun", a spus Rafila.