kanald.ro

Actualitate
Alina și Bogdan au murit împreună cu cele două fiice, după ce au fost spulberați pe linia de tren: „S-a pierdut, nu a mai știut ce să facă”. Femeia se afla la volan și aflase de curând că va deveni mamă pentru a treia oară
Durere fără margini în Bacău, unde o familie întreagă a murit într-un cumplit accident de mașină, chiar pe calea ferată. Alina și Bogdan erau în culmea fericirii, după ce femeia aflase că este însărcinată cu cel de-al treilea copil.
Alina și Bogdan erau împreună cu cele două fiice ale lor în momentul în care accidentul s-a întâmplat. Cei doi erau în culmea fericirii, după ce femeia aflase că este însărcinată în patru luni. Se pare că bucuria familiei s-a spulberat într-o clipă, când tinerii părinți și cele două fiice ale lor au sfârșit tragic.
Cum s-a întâmplat accidentul cumplit
Se pare că cei doi părinți aveau motiv de bucurie, astfel că s-au gândit să meargă la pescuit alături de cele două fetițe ale lor. Alina, în vârstă de 31 de ani, aflase de curând că urmează să devină mamă pentru a treia oară. Ea este cea care s-a urcat și la volanul mașinii și nu a mai putut să evite impactul fatal.
Camerele de supraveghere au filmat tot momentul în care mașina se apropie de calea ferată și se întâmplă tragedia. Imaginile au fost văzute de mai multe ori de către polițiști pentru a putea înțelege exact cum s-a derulat totul. Se pare că mașina condusă de Alina s-a apropiat de calea ferată, însă nu a oprit pentru a se asigura și a traversat direct.
În momentul acela, semnalele sonore și luminoase avertizau că se apropie locomotiva. În dreapta femeii se afla chiar soțul ei, Bogdan, în vârstă de 34 de ani, iar pe bancheta din spate stăteau cele două fetițe de șapte, respectiv zece ani. Trenul cu direcția Suceava-București, nu a mai apucat nici măcar să încetinească, astfel că i-a lovit din plin pe cei patru.
Medicii nu au mai putut face nimic
În urma accidentului, au rămas doar resturi de la automobil împrăștiate pe calea ferată. Medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva pe cei doi soți și pe fiicele lor, astfel că au declarat pe loc decesul celor patru.
Rudele celor doi soți sunt răpuși de durere și nu înțeleg cum s-a întâmplat un asemenea necaz. Alina își luase permisul de conducere toamna trecută, iar apropiații spun că era prudentă și nu mergea cu viteză. Cei apropiați familiei presupun că mașina ar fi avut o problemă în momentul în care femeia a traversa calea ferată.
,,Acolo trebuie să ştii să lucrezi la frâna din ambreiaj, să ştii să treci peste hopurile alea. Şi cine ştie, ea începătoare, o fi murit motorul. S-a pierdut, nu a mai avut ce să facă, probabil.”, a spus fratele lui Alin, bărbatul decedat.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
Înainte de a avea loc tragedia, cei doi soți împreună cu fetițele lor au fost invitați să meargă la mai mai multe rude, însă aceștia au refuzat cu vehemență. Alina și Bogdan au insistat să meargă la pescuit, iar pe drumul de întoarcere s-a întâmplat necazul.