kanald.ro

Actualitate
Alocațiile cresc cu 20%, în septembrie. Câți bani vor primi copiii în plus
Majorarea alocațiilor pentru copii cu 20% intră în vigoare de la 1 septembrie. Este doar o primă etapă din calendarul de creștere.
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a prezentat proiectul unei ordonanțe de urgență care prevede dublarea etapizată a alocațiilor pentru copii. Așadar, prima majorare este cea de 20%, de la 1 septembrie.
„Umătoarele creșteri vor fi făcute etapizat, de două ori pe an, anul viitor la 1 ianuarie și 1 iulie, cu câte 20%, și la fel în 2022”, declara ministrul Muncii.
Pentru creșterea alocațiilor cu de 20% , Guvernul cheltuie aproape 4 miliarde de lei. Astfel că, minorii cu vârsta de până la 2 ani primesc 369 de lei, cu 58 de lei în plus, în timp ce copiii și adolescenții cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani vor primi 185 de lei, adică cu 29 de lei în plus față de cât primesc în prezent.
Alocațiile vor fi dublate abia la 1 iulie 2022
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, spunea că până la finalul anului 2022, alocațiile vor ajunge, în etape, să fie dublate. Astfel că, 600 lei vor primi copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani pentru copiii cu handicap și 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsî între 2 ani şi 18 ani.
Cât se cheltuie din buget pentru alocații
Sumele în plată pentru alocaţiile copiilor vor ajunge la sfârşitul anului 2022 la 14 miliarde de lei, în condiţiile în care impactul bugetar al creşterii acestor alocaţii pentru perioada rămasă din acest an este de 500 de milioane de lei, declara, ministrul Muncii, Violeta Alexandru.
„Impactul bugetar în estimarea pe care am făcut-o este de 500 de milioane de lei pentru perioada de până la sfârşitul anului. Anul viitor se adaugă sumelor în plată încă 3 miliarde de lei, vorbesc de 2021, iar în 2022 încă 2,8 miliarde de lei. Practic, la sfârşitul anului 2022, vom ajunge la 14 miliarde de lei în plată pentru alocaţiile din România”, a spus ministrul, citat de Agerpres.