Alte 310 cazuri de coronavirus. Bilanţul în România se ridică la 6.300

Alte 310 cazuri de infectare cu coronavirus au fost anunţate duminică, 12 aprilie, bilanţul ridicându-se la 6.300. 306 persoane au decedat. De asemenea, 852 de pacienţi au fost vindecaţi şi externaţi. Un număr de 44 de români aflaţi în străinătate au murit din cauza coronavirusului.

Distribuie pe:

Autor: M.B.

fara descriere


In articol:

”Până astăzi, 12 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 6.300 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 852 au fost declarate vindecate şi externate. Totodată, până acum, 306 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Arad, Bacău, Timiş, Cluj, Neamţ, Hunedoara, Constanţa, Satu Mare, Sibiu, Ialomiţa, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Dâmboviţa, Vrancea, Galaţi, Caraş-Severin, Mureş, Giurgiu, Bihor, Argeş, Vaslui, Botoşani, Alba, Sălaj, Braşov, Mehedinţi, Teleorman şi Gorj, au decedat. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 310 de noi cazuri de îmbolnăvire”, anunţă autorităţile.

Cele mai multe persoane infectate sunt în Suceava - 1.661, urmând Bucureştiul - 751. Şi judeţul Hunedoara a trecut de 300 de cazuri.

La ATI, în acest moment, sunt internaţi 204 de pacienţi.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 24.193 de persoane. Alte 68.757 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 62.328 de teste.

Citeste si: Cresc sau nu pensiile? Ministrul Muncii tocmai a făcut anunțul

fara descriere

Polițiștii au dat mii de amenzi în plină pandemie de coronavirus 

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 374 de dosare penale, pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Poliţiştii şi jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore,  8.862 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 19.190.772 de lei.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, potrivit informaţiilor obţinute de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, 696 de cetăţeni români sunt în continuare confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 420 în Italia, 196 în Spania, 20 în Franţa, 9 în Germania, 39 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 2 în Austria, 2 în Belgia  şi câte unul în Argentina, Irlanda, Luxemburg şi Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 44 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 13 în Italia, 10 în Franţa, 11 în Marea Britanie, 6 în Spania, 2 în Germania, unul în Belgia şi unul în Suedia, au decedat.

Cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus în Tunisia şi Indonezia au fost declaraţi vindecaţi.

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea 

Galerie foto  Urmatorul articol
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate