
In articol:
După ce Irina Fodor a fost surprinsă intrând în locuința lui Ștefa Bănică alături de artist, internauții, dar și Lavinia Pîrva au avut un val de reacții. Iar dacă toți așteptau o reacție și din partea lui Răzvan Fodor, iată că a venit, actorul s-a filmat în trafic, dar nu a atins deloc subiectul care îi are în prim plan pe Irina și Ștefan Bănică.
Irina și Răzvan Fodor sunt un cuplu model pentru foarte mulți oameni. Cei doi se iubesc necondiționat și, de-a lungul timpului, au demonstrat că nimic nu poate să-i despartă. Au trecut cu brio testul trecerii timpului și continuă să fie la fel de îndrăgostiți unul de altul la fel ca la începutul relației lor.
Cum a reacționat Răzvan Fodor?
Răzvan Fodor este un om foarte direct și spune întotdeauna lucrurilor pe nume, oricât de dureroase ar fi. Cu puțin timp în urmă, actorul și-a ieșit din minți pe rețelele de socializare din cauza traficului infernal din București. Vizibil iritat de situație, pentru că trebuia să ajungă la filmări în timp util, actorul le-a povestit fanilor săi din mediul online că traficul se mișcă foarte greu.
„Am plecat de o oră 50 de acasă, din Sud, mă duc spre Izvorani, am filmare. Bă a plecat toată planeta înspre mizeria aia de Valea Prahovei că în altă parte nu au unde să se ducă. Merg cu… până în 20 de kilometri la oră pe DN. Vă pupă Fodor să aveţi o vinere d-aia super mişto… nu ca a mea!”, a spus cunoscutul actor pe pagina sa de Instagram.
Irina și Răzvan Fodor
Lavinia Pîrva, iritată de imaginile care au ajuns în presă
În urmă cu puțin timp, Lavinia Pîrva a transmis un mesaj destul de dur pe rețelele de socializare legat de imaginile care au apărut în spațiul public cu soțul său, Ștefan Bănică, și Irina Fodor.
„Simt nevoia sa va impartasesc cele intamplate. In ziua in care la noi acasa au sosit colegii lui Stefan de la show-ul de dans printre care si Irina Fodor, eu impreuna cu Stefan i-am intampinat cu mult drag.
“Paparazzi“ au filmat toata scena pentru ca erau la 10 metri de garajul nostru, insa pentru ei eu am fost invizibila. Pentru ei, eu eram inscrisa intr-un studiu de cercetare al teleportarii, am fost teleportata in Palestina ca sa poata scrie in liniste ceva “senzational” si probabil ii incurcam putin. Acesta este adevaratul motiv pentru care eu am primit rolul victimei invizibile in filmul creat de ei. Intrebarea mea este daca mai exista oameni care mai cred in fantasmele ziaristilor!? Sper ca nu!
Citeste si: Ștefan Bănică Jr. învârte milioane de euro pe degete. În ce a investit acum artistul 200.000 de euro
Acestea fiind spuse, fara sa ma straduiesc, am fabulat un text cred eu,muuult mai interesant decat stirea voastra fara nici un fundament…un fel de titlu care sa atraga vezi Doamne atentia si sa para ca este ceva Wowwww…
Nu este, va spun eu. Sunteti plictisitori si fara pic de inspiratie in a crea ceva interesant chiar si dintr-o situatie cat se poate de normala. Nu am nimic personal cu voi! Nu va judec ca oameni! Poate ca sunteti doar niste oameni bunuți si vreti doar sa para ca aveti servici! Eu am sa cobor acum cu picioarele pe pamant, dar voi? Voi cand?” , a scris Lavinia Pârva pe contul ei de Facebook.