Ce spune Keo despre revenirea Adelei Popescu în muzică
[Sursa foto: Facebook]
Keo, impresionat de colaborarea cu Adela Popescu
Doar că acum, soția lui Radu Vâlcan a luat pe toată lumea prin surprindere, căci a reintrat în lumea artiștilor.
Alături de Keo, Adela Popescu a lansat o nouă piesă, una care deja a ajuns la sufletele oamenilor, mesajul fiind inedit, iar colaborarea lor total neașteptată.
Despre această legătură a vorbit acum public iubitul lui Misty. Cântărețul spune că este prieten și vecin cu Adela Popescu de ani buni, iar simpatia și admirația pe care i le poartă au fost dintotdeauna
la superlativ.
Însă, până acum, niciodată nu s-a gândit că poate scoate un hit cu ea. Doar că, odată ce piesa a fost scrisă, cineva a venit cu ideea ca Adela Popescu să facă parte din proiect.
Astfel s-a născut colaborarea lor, Keo declarând că a fost surprins de propunerea amicului său, de chimia dintre ei, dar și de faptul că Adela Popescu a acceptat imediat, din prima.
”Suntem prieteni și vecini. O admir dintotdeauna, iar ei i-a plăcut mereu muzica mea. Un prieten comun a auzit un demo la această piesă la mine în studio și mi-a zis: “de ce nu o faci cu Adela?” Am rămas mut, instant mi-am dat seama că ar fi potrivirea perfectă și chiar așa a și fost. I-am trimis demo, i-a plăcut și a zis “da” imediat”, a declarant Keo, conform Ciao.ro.
Mai mult decât atât, în noul proiect muzical a fost implicat și Radu Vâlcan. Prezentatorul a fost pe post de cameraman pentru soția sa, fiindcă o parte din clipul piesei s-a filmat în Republica Dominicană, acolo unde Adela Popescu a moderat un show alături de Cabral.
”Au fost 3 locații în București, iar toate imaginile cu Adela care reprezintă amintirile au fost filmate în Republica Dominicană chiar de Radu Vâlcan, soțul ei. Deci oarecum se poate spune că sunt chiar amintirile lor. Mi-am dorit să iasă ceva special, ceva diferit. Simt că mi-a ieșit”, a mai spus artistul.