Amalia Enache si Cristian Leonte, gazdele Hope Ball 2014

Sambata, de la ora 19:00, in Sala de Marmura a Cercului Militar National, vedetele de televiziune, Amalia Enache si Cristian Leonte vor fi gazdele „Hope Ball 2014”

Distribuie pe:

Autor:

fara descrierePana in prezent, la "Hope Ball 2014”, primul bal de caritate organizat de „Hope and Homes for Children Romania” si-au anuntat participarea 150 de invitati - personalitati din zona de business, cantareti, actori si vedete tv, sportivi care au adus faima Romaniei in competitii internationale si figuri importante ale vietii sociale romanesti. Tema balului va fi "Fire and Ice – foc si gheata”, iar in cadrul evenimentului caritabil vor avea loc licitatii, fondurile stranse urmand sa se indrepte catre ajutorarea copiilor aflati in orfelinate sau a celor care provin din familii nevoiase.

“Fiecare copil ar trebui sa creasca inconjurat de dragoste, in siguranta si cu toata viata inainte. Fiecare gest de sprijin pentru acei copii care sufera din lipsa familiei, a caminului, le aduce o raza de soare in viitor si noua, lumii, inca un zambet”, spune jurnalistul Stirilor Pro Tv, Cristian Leonte explicand astfel motivul pentru care a ales sa fie gazda Hope Ball 2014 alaturi de colega sa de la pupitrul stirilor, Amalia Enache.

"Cred in puterea ajutorului dezinteresat si am tot respectul pentru munca Hope and Homes for Children Romania. Sunt onorat sa fiu parte a galei ce va celebra oameni minunati si proiectele lor generoase”, mai spune Cristian Leonte despre primul bal de caritate al Hope and Homes for Children Romania, Hope Ball 2014, care va avea loc sambata, 8 noiembrie, de la ora 19:00, in Sala de Marmura a Cercului Militar National.

Spectaculoasele jocuri de lumini, proiectiile 3D, decorul dar si tinutele invitatilor vor armoniza cele doua elemente extreme care constituie tema balului – Fire and Ice – foc si gheata. „Ma entuziasmeaza mult ca ma pot juca undeva intre foc si gheata pentru tinuta mea de la gala. Nu degeaba se spune ca oamenii creativi sunt adultii care n-au ucis copilul din ei”, spune Amalia Enache.

Cei peste 8000 de copii care nu traiesc, ci supravietuiesc in institutii si cei peste 200.000 care sunt permanent in pericol sa fie rupti de familiile lor, din cauza disperarii aduse de saracie, reprezinta motivul pentru care Amalia Enache, Cristian Leonte si cei 150 de invitati se vor reuni la primul bal de caritate al Hope and Homes for Children Romania.

„Cea mai mare satisfactie o voi avea atunci cand n-o sa ne mai jucam cu focul cu destinele copiilor abandonati, prea multi in Romania - unul la 6 ore - si nici n-o sa mai ramanem, noi ceilalti, de gheata fata de soarta lor.  Cei care vin la gala, cei care vor licita premiile fabuloase sunt dintre cei care stiu sa topeasca orice gheata cu focul generozitatii, cel mai constructiv foc din cate cunosc eu”, spune Amalia Enache.

 

 


Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate