WowNews logo WOWnews
Stories
Amânarea creditelor, salvarea românilor îngropați în datorii? Aurelian Dochia, economist: „E o sabie cu două tăișuri” | EXCLUSIV

Actualitate

Amânarea creditelor, salvarea românilor îngropați în datorii? Aurelian Dochia, economist: „E o sabie cu două tăișuri” | EXCLUSIV

Economistul Aurelian Dochia a comentat, în exclusivitate pentru WOWbiz.ro, măsura care le permite românilor să amâne plata ratelor cu 9 luni.

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, i-a avertizat pe români că, deși opțiunea de amânare este necesară, nu o recomandă, deoarece presupune și cumularea dobânzii în perioada cu care se amână plata ratelor. Excepție de la cumulul dobânzii fac doar creditele luate prin programele guvernamentale Prima Casă și Noua Casă.

Aurelian Dochia, economist: „O proporție mai mare din persoanele care au amânat plata ratelor au ajuns la incapacitate de plată.”

Amanarea creditelor, salvarea romanilor ingropati in datorii Aurelian Dochia, economist

Citeste si: Giuly a primit un val de critici în mediul online: „Siliconate, cu gene de 2 metri”. Postarea cu care fosta concurentă de la „Casa iubirii” a intrigat pe toată lumea- kanald.ro

Miercuri, Guvernul a adoptat Ordonanța 90/2022 cu privire la amânarea ratelor și, după publicare în Monitorul Oficial, opțiunea va fi disponibilă pentru cei care au contractat creditele până la data de 30 aprilie 2022 inclusiv, care nu au restanțe în ultimele 6 luni și care demonstrează că au cheltuieli mai mari cu 25% în ultimele 3 luni față de aceeași perioadă a anului trecut.

„Astea sunt sfaturi cu caracter politic, până la urmă, după părerea mea.

Sunt măsuri menite să arate că Guvernul se străduiește să facă ceva pentru persoanele, pentru familiile care au dificultăți. Ideea de amânare a ratelor este o armă cu două tăișuri, este un beneficiu care are și un foarte mare inconvenient. Până la urmă, cei care apelează la măsura asta trebuie să-și plătească ratele mai târziu și sunt mai greu de plătit atunci. Se acumulează dobânda. Totul devine mai dificil. S-a obervat deja că, pentru cei care au apelat la o asemenea măsură, o proporție mai mare din aceste persoane au ajuns la incapacitate de plată.
Nu e o măsură care ar trebui îmbrățișată cu prea mult entuziasm, chiar și de către așa-zișii beneficiari ai acestei măsuri. Aș remarca faptul că ideea de a da beneficiul celor ale căror cheltuieli au crescut cu 25% e foarte greu de aplicat în practică. Cine stă să facă socotelile? Pur și simplu, omul se duce și declară pe proprie răspundere. e o vorbă aruncată în vânt. Cât despre trecerea la dobândă fixă, aceasta înseamnă, de cele mai multe ori, trecerea la o dobândă mai înaltă”
, le-a spus Aurelian Dochia jurnaliștilor WOWbiz.

Citeste si: Totul despre programul guvernamental "De trei ori subvenții". Specialiștii, explicații pe înțelesul tuturor: "Riscul e ca unii să nu mai poată da banii înapoi”| EXCLUSIV

Aurelian Dochia despre „listele negre” cu rău-platnici: „Singura soluție pentru bănci este acel sistem centralizat, în care se înscrie orice persoană care nu și-a plătit la timp datoriile.”

Amanarea creditelor, salvarea romanilor ingropati in datorii Aurelian Dochia, economist

Aurelian Dochia, fost consultant al Băncii Mondiale

[Sursa foto: Facebook]

Citeste si: Ultima dorință a lui Horia Moculescu a fost dezvăluită cu câteva luni înainte de a se stinge din viață! Ce își dorea cu ardoare marele compozitor? "Mai e încă ceva!"- kfetele.ro

Citeste si: O îndrăgită cântăreață a facut DECLARAȚII SFÂȘIETOARE despre Andreea Cuciuc: „Se simțea vinovată dacă...” Ce promisiune i-a făcut artista fiicei lui Igor Cuciuc?- radioimpuls.ro

Întrebat de situația celor care aleg să contracteze un alt credit în viitor, după ce au apelat la măsura amânării ratelor, și dacă respectivii vor fi, sau nu, pe „listele negre” ale băncilor, Ministrul Finanțelor a recunoscut că nu știe de existența unor astfel de liste.

Câciu consideră că fiecare solicitare de credit trebuie analizată în parte, fără să fie judecată pe baza amânării ratelor în trecut.

„Singura soluție pentru bănci este acel sistem centralizat, în care se înscrie orice persoană care nu și-a plătit la timp datoriile. Acest sistem există, este accesibil pentru toate instituțiile financiare, este stabilit de multă vreme și constituie un element important pentru în stabilirea de către bănci a profilului clientului, a performanței creditului respectiv și a modului în care poate fi tratat pentru un nou credit” , a explicat Aurelian Dochia.