An universitar 2022 - 2023. Cum se vor desfășura cursurile la Universitatea din București în acest an. Ce decizie a luat conducerea

An universitar 2022 - 2023. Conducerea Universității din București a anunțat cum se vor desfășura cursurile în acest an!

Autor: Daniela Radan

In articol:

Conducerea Universității din București a anunțat cum se vor desfășura cursurile la cele nouăsprezece facultăți din cadrul acesteia. Iată ce decizie a fost luată și cum va arăta anul universitar 2022- 2023!

Cum se vor desfășura cursurile la Universitatea din București în anul 2022- 2023

În cea mai recentă ședință a Senatului Universității din București, de pe 21 septembrie 2022, s-a discutat și aprobat „Metodologia privind modul de desfășurare a activităților de predare, învățare, cercetare, aplicații practice și evaluare, la forma de învățământ cu frecvență, prin utilizarea unor resurse electronice, informatice și de comunicații sincrone specifice”.

Astfel, în urma acesteia, studenții și publicul larg au luat la cunoștință cum se vor desfășura cursurile din anul universitar 2022- 2023 din cadrul celor nouăsprezece facultăți puse la dispoziție de Universitatea din București. Se pare că ponderea activităților desfășurate în format online sincron nu trebuie să depășească 25% din totalul activităților din cadrul respectivelor programe de studii.

An universitar 2022 - 2023. Cum se vor desfășura cursurile la Universitatea din București în acest an

An universitar 2022 - 2023. Cum se vor desfășura cursurile la Universitatea din București în acest an

[Sursa foto: PixaBay]

În acest fel, Conducerea Universității permite Consiliilor celor nouăsprezece facultăți ale UB să își stabilească pe cont propriu modalitățile de desfășurare a activităților de predare, învățare,

cercetare, aplicații practice și evaluare, respectând procentul de 25%, se arată în mesajul publicat pe contul oficial de Facebook al Universității din București. Mai mult de atât, în mesajul postat în mediul online, instituția își exprimă clar preferința, anume încurajează activitățile didactice față în față:

Citeste si: Ce pensie are, de fapt, Adriana Iliescu, cea mai vârstnică mamă din România- kfetele.ro

Citeste si: Laurențiu Reghecampf reacționează, după scandalul cu Anamaria Prodan. Cum explică situația creată..- bzi.ro

„Nu în ultimul rând, facem precizarea că ponderea activităților desfășurate în format online sincron stabilită la nivelul Universității din București- limitată la 25% din totalul programelor de studii- este cu mult sub limita maximă permisă de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior – ARACIS și care poate ajunge până la 50%. Universitatea din București încurajează activitățile didactice #fațăînfață.”, a fost mesajul Conducerii UB.

Citeste si: La ce facultate a intrat Eliza Iliescu. Fiica Adrianei Iliescu are planuri mari: „Îmi place ceea ce o să fac”

De ce se vor organiza cursuri online în sezonul de iarnă 2022- 2023

Anumite zvonuri răspândite de câțiva studenți ai Universității din București sugerează ideea că atât cursurile, cât și seminariile, vor fi organizate online în sezonul rece 2022- 2023 pentru a face economii prin reducerea consumului de energie, scrie edupedu.ro. Astfel, pentru a elimina părerile false, Mirabela Amarandei, purtătorul de cuvânt al Universității din București, a declarat pentru sursa menționată anterior motivul real pentru care majoritatea facultăților din UB vor desfășura cursurile online în iarnă:

„În cadrul Universității din București, sunt facultăți care își vor derula cursurile cu prezență fizică 100% – Facultatea de Sociologie și Asistență Socială sau Facultatea de Geografie, de exemplu. Sunt și facultăți care optează pentru a include în anul universitar 2022-2023 activități didactice în format online, fără a depăși 25% din programul de studiu. Dar pentru aceasta poate fi un cumul de argumente.

Citeste si: Jador le-a pregătit o mare surpriză fanilor săi! Artistul se întoarce pe băncile școlii: „Sunt student”

Susții cursuri sau alte activități didactice online pentru că, pe de o parte, asiguri calitatea educației dar, în egală măsură, este o perioadă mai lejeră a anului universitar, cum sunt sărbătorile de iarnă. Sau, spre exemplu, la studiile de master, unde studenții doresc mai mult online, pentru că au și un job. Dar motivul „să facem economie” nu poate fi un argument de sine stătător.”, au fost cuvintele purtătorului de cuvânt UB pentru edupedu.ro.

Surse: edupedu.ro, facebook.com

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Tragedie în Reghin! Un copil de 7 ani a murit după ce casa i-a fost cuprinsă de flăcări. Alte două persoane sunt în comă

Horoscop chinezesc WEEKEND 23-25 septembrie 2022. Află ce îți rezervă astrele în ultimul weekend din luna septembrie

Echipamente pentru manichiura de salon pe care le poți folosi și acasă

Mâine 6 semne zodiacale primesc veștile pe care le așteptau de o viață! Balanțele își găsesc sufletul pereche

CE LE FĂCEA Visarion Alexa femeilor care veneau la spovedit! Adevărul s-a aflat abia acum

Cine este soția lui Visarion Alexa, preotul acuzat de agresiune sexuală? Cei doi au împreună 4 copii

Cine îl bântuie pe Regele Charles. Dezvăluiri incredibile despre coșmarurile sale

FRF a decis soarta lui Edward Iordănescu! Anunțul făcut de directorul tehnic Mihai Stoichiță

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies