
In articol:
Anca Serea se numără printre cele mai îndrăgite și apreciate prezentatoare TV de la noi din țară, iar de-a lungul carierei sale, vedeta a reușit să adune de partea sa o mulțime de fani, care îi stau alături la orice pas. De asemenea, soția lui Adi Sînă are o comunitate generoasă de fani pe rețelele de socializare, în special pe Instagram, acolo unde păstrează mereu legătura cu admiratorii ei și împărtășește
cu aceștia tot ceea ce se întâmplă în viața sa, atât momentele bune, cât și cele mai puțin plăcute.Așa s-a întâmplat și recent, căci vedeta le-a povestit urmăritorilor de pe rețeaua de socializare că face mici modificări prin casă și a vrut să pună un tapet, așa că a cerut ajutorul cuiva specializat, însă persoana respectivă nu a fost serioasă, povestind pe îndelete întâmplarea pe Instagram.
„Bună dimineața! De la activitatea mea preferată de a pune piciorușe la această draperie de catifea, mă dau în vânt după ea, dar am o pățanie cu domnul care a venit să pună tapet, domnul, nu îi rostim numele. Dânsul a venit aseară, eu eram plecată de acasă, peretele este pregătit, aracetul este pregătit. Ce credeți că s-a întâmplat? Omul a venit, m-a întrebat pe mine dacă am spatulă pentru tapet, i-am zis că îmi pare rău, că nu am. A zis că se duce să cumpere și nu s-a mai întors”, a declarat Anca Serea, la Instatsory.
Citeste si: „Mă bârfești și mă vorbești.” Ce mesaj a transmis Marius Elisei pe rețelele de socializare- kfetele.ro
Ei bine, însă, Anca a rezolvat imediat situația, căci a găsit o altă persoană care să se ocupe de ceea ce avea nevoie.
Cum reușește Anca Serea să se mențină în formă
Anca Serea este mămica a 6 copii, iar multe doamne se întreabă ce face vedeta pentru a se menține în formă. Astfel, soția lui Adi Sînă a dezvăluit că la ea acasă se mănâncă orice, așa că nu are niciun secret atunci când vine vorba despre menținerea siluetei.
Mai mult decât atât, prezentatoarea TV are un stil de viață sănătos, fără vicii, precizând că nu a băut alcool și nu a fumat niciodată.
„Gătesc aproape orice. Prepar absolut tot. Să vedeți la mine pe Instagram! Dar pot să vă spun ce am gătit ieri. Am gătit o ciorbă din curcan cu multe legume și un ostropel de curcan cu piure. Unii au vrut piure, alții au vrut orez. (...) Pur și simplu nu am băut niciodată. Nu mă atrage deloc. Nu mi se potrivește. Cred că o femeie, în general, ar trebui să aibă o conduită și nu că aș avea ceva, Doamne ferește, cu doamnele care consumă alcool, dar nu am încercat. Nu am fost curioasă. Nu am avut curiozitatea aceasta.”, a declarat Anca Serea, pentru Viva.