kanald.ro

Vedete
Anca Serea și Adi Sînă și-au întrerupt vacanța de urgență! Fiica lor a ajuns pe masa de operație: „O intervenție chirurgicală care nu suporta amânare”
Cele două vedete au ajuns de urgență la fiica lor, la spital.
Anca Serea și Adi Sînă au profitat de zilele libere și au plecat la munte, împreună cu o parte dintre copiii lor.
Din nefericire, aceștia au fost nevoiți să se întoarcă repede la București, pentru că Sarah a avut nevoie de o intervenție chirurgicală de urgență.
Cele două vedete au ajuns de urgență la fiica lor, la spital.
Fiica Ancăi Serea, operată de urgență
Sarah, una dintre copiii cuplului, nu a fost în vacanță alături de părinții ei, pentru că nu și-a dorit să lipsească de la școală. Din nefericire, aceasta a început brusc să se simtă rău.
Speriată, bunica fetei a dus-o la spital și i-a alertat imediat pe celebrii părinți, care au venit într-un suflet înapoi în Capitală.
Din fericire, intervenția chirurgicală a decurs bine, iar fetița se recuperează destul de repede. La unitatea medicală a venit și fratele cel mare al Sarei, care a așteptat emoționat să afle vești despre sora sa mai mică.
Vedeta nu a dezvăluit cu exactitate ce problemă de sănătate are fiica ei, însă a mărturisit că se bucură că este bine și că a învățat încă o dată cât de importantă este sănătatea.
„Bun gasit, prieteni dragi. Poate multi dintre voi ati observat din stories pe care le-am postat ca vacanta familiei s-a incheiat brusc, fiind nevoiti sa revenim acasa mai repede decat ne doream. Motivul a fost ca Sarah care nu a vrut sa absenteze de la scoala si a rămas acasă, a avut nevoie de o interventie chirurgicala de urgenta, care nu suporta amanare… După ce o noapte întreaga a avut dureri mari și vărsături, dimineața a mers la medic însoțită de mama mea. Am inteles ieri, inca o data, cat de pretioasa este sanatatea noastra si a celor dragi, cat de important este fiecare moment pe care il traim si pe care ar trebui sa il pretuim la maxim. Nu dorim sa intram in foarte multe detalii, Sarah este bine acum, multumesc lui Dumnezeu si in special medicilor minunati care au fost mai mult decat prompti in rezolvarea cazului si alaturi de noi, familia, cu multe informatii si compasiune. In astfel de momente intelegem mai clar ca niciodata ca nu mai conteaza nimic altceva, nici timpul, nici alte detalii de care ne agățam zilnic ci doar binele persoanei iubite. Aveti grija de voi si de cei dragi, viata este atat de scurta! Sarah, ai fost foarte curajoasa ❤️, te iubesc!”, a scris Anca Serea pe Instagram.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro