Anca Serea va fi executată silit! Vedeta nu a achitat facturile la o bancă de celule stem, după nașterea celui de-al cincilea copil EXCLUSIV

Anca Serea va fi executată silit de o bancă de celule stem, după ce a uitat să achite serviciilor la care soția lui Adrian Sînă a apelat la nașterea celui de-al cincilea copil.

Distribuie pe:

Autor: Radu Constantin

Anca Serea va fi executată silit, conform unei decizii luate în luna septembrie de Judecătoria Cornetu, la cererea unei bănci de celule stem. Instanța a autorizat creditorul dă treacă la executarea silită a obligației cuprinse în titlul executoriu ”în toate formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv”. Decizia este fără cale de atac.

Anca Serea și Adi Sînă au încheiat un contract cu o bancă de celule stem în aprilie 2016, în anul în care s-a născut cel de-al cincilea copil al Ancăi, Moise. După nașterea băiatului, cei noi nu au mai achitat factura pentru serviciile băncii de celule stem, așa că anul trecut, aceasta a trecut la recuperarea datoriei prin hotărâre judecătorească.

Interesant este că cei doi nu au negat datoria, ba chiar și-au asumat-o, doar că au uitat pur și simplu s-o plătească, în condițiile în care nu era vorba despre o sumă prea mare: 347,5 lei. La aceasta s-au adăugat însă și dobânzile de 0,1% pe zi de întțrziere, prevăzute în contract.

După doar două înfățișări, judecătorii au hotărât că Serea și Sînă vor trebui să plătească toată datoria, plus 50 lei taxă judiciară și 275 lei onorariu avocat. Nici de această dată cei doi nu s-au grăbit să achite, așa că în septembrie 2019 a fost cerută executarea silită a Ancăi Serea, pe care banca de celule stem a și obținut-o.

Citeste si: Anca Serea își botează fetița azi. Prima imagine din biserică

Citeste si: Adevărul despre moștenirea Ancăi Serea! Unde se află și cât valorează terenul de la mare pentru care vedeta s-a luptat aproape un deceniu?

Citeste si: Anca Serea angajeaza bona. Ce conditii stricte trebuie sa indeplinesti?

Anca Serea și Adi Sînă cresc împreună șase copii: David (18 ani), Sara (12 ani) – proveniți din căsătoria Ancăi cu Filip Poplingherș Noah (7 ani), Ava (5 ani), Moise (3 ani) și Leah (3 luni). Este un mister pentru toată lumea cum reșusesc cei doi să împace activitatea profesională cu viața de familie care în mod normal ar trebui să le ocupe cam tot timpul. În plus, Anca Serea arată senzațional după 5 nașteri, putând fi considerată de departe un model pentru femeile care își doresc să fie frumoase și după ce devin mămici.

Copiii celor doi învață la școli private

”Se deschis noi capitole în viața noastră. Sara e la liceu, clasa a V-a, Moah clasa zero, Ava e la grădi, David e la liceu, clasa a X-a. Mari emoții, așteptări, mă bucur pentru ei. Știm ce înseamnă educația și creșterea cum se cuvine a unui copil, dar a cinci copii... Asta însemană eforturi foarte mari. Copiii merg la școli prvate, poartă tricouri albe, fustițe sau pantaloni, au reguli mai stricte. Mami a fost după rechizite, iar uniformele le-am comandat”, a descris Anca Serea pentru Libertatea o zi obișunită din viața ei de mamă a cinci copii.   

Galerie foto  Urmatorul articol
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate