
În presă au apărut speculaşii conform cărora Andra ar fi gravidă, dar cântăreaţa nu a confirmat deocamdată acest lucru. Frumoasa cântăreaţă Andra a postat pe site-ul ei experienţa pe care o are cu Eva şi David, copiii ei. De asemenea, artista a mai mărturisit că-şi mai doreşte copii!
”M-am bucurat enorm când am aflat că voi fi mamă de băiat. Eram mândră, fericită, dar la fel de speriată. Mi se părea că nu voi ştii să îl cresc frumos, nu voi afla toate secretele pentru a-i oferi o educaţie sănătoasă. M-am îngrijorat prea mult, recunosc. Iată câteva dintre confesiunile unei mame de băiat: sfaturi şi lucruri care m-au ajutat să îl educ pe David.
Să fii mamă de băiat nu e lucru uşor şi o pot spune acum, când pot face o comparaţie. O am pe Eva şi am avut timp să exersez şi cum se creşte o fetiţă. Nu încerc să explic că este mai greu să creşti un băiat, ci ca lucrurile sunt pur şi simplu diferite în anumite situaţii. Eu nu cred în sfaturile care spun că un băiat trebuie să se joace doar cu maşinuţe, să poarte doar culorile albastru şi verde. Poate îţi va fi de folos să pui în aplicare ce am învăţat eu de-a lungul timpului. În cazul lui David, au funcţionat toate”, a scris Andra pe site-ul ei.
”Oricum, eu îmi doresc mulţi copii şi mi-ar plăcea ca David să aibă mai mulţi fraţi şi surori. O să vedem ce ne rezervă viitorul”, a mai notat Andra.