Andra, ultimele detalii despre starea de sănătate, după infectarea cu virusul SARS-CoV-2: „Îmi doresc să revin la normal”

Andra și toată familia ei au fost testați pozitiv și sunt acum în izolare la domiciliu.

Andra
Andra [Sursa foto: Instagram]
Autor: Madalina Kovacs

In articol:

Andra și Cătălin Măruță au fost primii infectați cu virusul SARS-CoV-2, iar boala s-a răspândit și la copiii acestora. Artistra a trecut prin clipe mai puțin plăcute, aceasta a anunțat pe pagina ei de Instagram aproape în fiecare zi cum a evoluat starea ei de sănătate pe perioada izolării.

În urmă cu câteva zile, vedeta anunța că începuse să aibă simtome specifice bolii COVID-19, aceasta s-a confruntat cu dureri musculare, tuse, durere în gât, iar ulterior șia pierdut și gustul și mirosul. 

„Au fost niște zile mai grele până acum. Am avut dureri musculare, am început să tușesc foarte tare, să mă doară în gât foarte tare, astăzi mi-am pierdut și gustul și mirosul.

Noi suntem aici, acasă în familie, bucuria cea mai mare e că copiii sunt bine și soțul meu. Eu astăzi mă simt foarte bine”, a mărturist Andra pe Instagram, în urmă cu câteva zile

Citeste si: Polițiștii italieni s-au apropiat de această prostituată. Ce le-a zis tânăra, în limba română: „Am 25 de ani și…”- bzi.ro

Andra
Andra [Sursa foto: Instagram]

Cum se simte Andra și ce face în izolare

Andra declara în urmă cu câteva zile că a trecut prin clipe neplăcute, însă începe să-și revină. În urmă cu doar câteva ore, artista a mai făcut un update în legătură cu evoluția bolii.

Se pare că vedeta s-a simțit rău în urmă cu o zi, motiv pentru care a cam lipsit de pe rețelele de socializare, însă astăzi revine cu forțe proaspete și chiar și-a găsit energia pentru a ieși afară, să ia o gură de aer și să se bucure

de razele calde ale soarelui. 

Citeste si: Andra și Cătălin Măruță, surprinși fără masca de protecție și înconjurați de fani!

„Am ieșit afară stă stau puțin la soare. Ieri iar nu am mai fost atât de activă pe online, pentru că iar a fost o zi din aia cu dureri musculare, dar astăzi mă simt mai bine și profit de soarele ăsta frumos.

Am ieșit puțin pe terasă. Sunt bine, vă țin la curent cu starea mea. E mult mai bine astăzi, mă simt foarte bine și sper din suflet să treacă cât mai repede această perioadă, pentru că îmi doresc să revin la normal”, a spus Andra la InstaStory.

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Eva Măruță, primele imagini după ce a fost infectată cu COVID-19! Cum se simte fiica lui Cătălin Măruță

David Măruță, diagnosticat pozitiv cu COVID-19! Cum se simte fiul lui Cătălin Măruță

Andra și Cătălin Măruță s-au infectat cu coronavirus! Anunțul a fost făcut de prezentatorul TV: ”Tot ce putem spune este că...”

Anamaria Prodan nu recunoaște divorțul de Laurențiu Reghecampf

Calendar ortodox duminică, 20 iunie. Ce este INTERZIS TOTAL de Rusalii!

SCANDAL IMENS! Cine este femeia pentru care Laurențiu Reghecamf divorțează de Anamaria Prodan? Ea este motivul real al separării. Este BOMBA ANULUI

O nouă molimă lovește americanii. Sunt extrem de otrăvitoare. Americanii sunt îngroziți

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies