Vedete

Andreea Bălan face terapie! Vedeta și-a deschis sufletul după ce a fost la un pas de moarte: "A fost un șoc. Mă doare, nu mai pot să fac copii"

Andreea Bălan și-a deschis sufletul. Cântăreața a vorbit despre suferința ei. Vedeta a fost la un pas de moarte și nu mai poate face copii.

Distribuie pe:

Autor: A.I.

„Terapeuta mea îmi spune că trebuie să am răbdare. Îmi repetă mereu să am răbdare, să am răbdare, că o să fie bine. Acum la terapie nu mai vorbești despre problemele din copilărie, ci despre copilăria copiilor tăi. Și despre problemele care apar acum. Nu mai e loc de mine la terapie, e loc de copii.

Nu am întrerupt. De trei ani tot merg, Acum am avut nevoie de terapie și să trec peste ce mi s-a întâmplat, să trec mai ușor, să accept ce mi s-a întâmplat. Mi-a fost foarte greu să înțeleg de ce mie. Nu a existat o prevestire sau niște simptome. A fost un șoc. Eu nu mai pot să fac copii, mă doare și mă deranjează!”, a declarat Andreea Bălan, citată de Viva!.

Andreea Bălan, despre experiența de a avea doi copii

Cântăreața a povestit, recent, cum este să crești doi copii.

„Să ai doi copii este foarte frumos, dar este și foarte greu, mai ales dacă nu ai ajutor. Noi o avem pe mama, avem și o bonă, dar întotdeauna trebuie să existe doi oameni, nu se poate ca un om să aibă grijă de ambele fetițe, pentru că e diferența mică de vârstă și când Ella vrea în parc, cealaltă, hop, trebuie să mănânce, fix în același timp!

Când Ella vede că pitica mănâncă, atunci vrea și ea să iasă afară, să meargă în parc și trage de tine. Deci trebuie doi oameni constant care să aibă grijă de ele și trebuie să ne anunțăm unul pe altul când avem filmări sau evenimente și să ne programăm. Ne scriem în caiețel: „Uite, în ziua cutare, eu am chestia asta”, iar el stă acasă. Sau mă anunță el: „Uite, trebuie să filmez ceva sau am o repetiție” și atunci, stau eu acasă. Ne facem programul unul în funcție de celălalt. Bona nu e internă”, declara Andreea Bălan pentru Libertatea.

Galerie foto  Urmatorul articol