Andreea Esca, Revelion de cosmar: "A fost omor! Ne-a repezit violent" - UITE ce i s-a intamplat

Andreea Esca a povestit pe site-ul ei de Revelion de cosmar a avut acum 2 ani la New York.

Distribuie pe:

Autor: V.P.

fara descriere

"Mai sunt câteva ore până se încheie 2015 şi, dacă tot nu ştiu încă unde o să fiu la miezul nopţii, m-am gândit să vă mai povestesc despre un Revelion de pomină.
Acum doi ani, la New York, ne-am hotărât să fim la ora 00:00 în Times Square, să căscăm şi noi ochii cum cade celebra bilă şi cum o să cânte Hannah Montana …actualmente Miley Cyrus, pentru că ne înnebunise Alexia de cap cum că trebuie s-o vedem pe fata asta, care, după părerea mea, a schimbat cam brusc rochiţa de la Disney cu cătuşele din blăniţă. Dar mă rog… Zis şi făcut.
Numai că acolo în seara respectivă este omor. Oamenii merg să-şi ocupe un loc cât mai aproape de scenă încă de la prânz, chiar dacă este extrem de frig. Noi am hotărât să ne ducem pe la ora 17. Am considerat că dacă vom îngheţa 7 ore este suficient. Ei bine, era prea târziu. Totul se blocase. Pentru că poliţia formează cordoane de îndată ce se umple o zonă aflată între două străzi şi nu îţi mai permite accesul, urmând ca cei care vin mai târziu să ocupe spaţii din ce în ce mai departe de locul faptei. Aici începe acţiunea. Şi ca să înţelegeţi clar, gaşca noastră era formată din patru adulţi şi doi copii. Ce tertipuri să folosim ca să ne dea voie să ajungem cât de cât mai în faţă?
Prima barieră, prima idee. Am fluturat o cartelă de hotel spunând că stăm la un hotel pe care îl ştiam lângă Times Square şi a mers. La a doua barieră n-a mai ţinut treaba…dar poliţistul a fost simpatic şi ne-a lăsat să avansăm spunându-ne însă că noi avem cartela de la un hotel din Soho. A treia barieră. Încercăm iar cu cartela şi suntem repeziţi violent. Ne gândim să ne oprim aici deşi era încă mult până în zona de unde puteai vedea bila… Ne învârtim ca nebunii să găsim o soluţie şi realizăm că dacă intrăm într-o pizzerie ieşirea este după cel de-al treilea cordon. Uraaaa. Încă o zonă trecută cu brio. Acum deja devenise un ţel să ajungem cât mai aproape de scenă. Remus, unul din membrii bandei, zice să încercăm cu legitimaţiile de presă. Ceea ce vom şi face la cordonul următor. Merge! Deşi nu înţeleg cum de nu s-au întrebat vigilenţii poliţişti americani la ce ziar lucrează copiii…Anyway… Eram din ce în ce mai aproape, doar că nu mai găseam deloc portiţe… Ne-am aşezat oarecum resemnaţi, pe asfalt, pe nişte bucăţi de ziar, într-un perimetru de unde vedeam bine bila. Nu era frig. Era ger. Numai eu ştiu ce i-am urat lui Miley Cyrus pentru 2014…
Am stat nişte ore. Nu mai puteam dar nu voiam să ne dăm bătuţi. Remus ne bătea la cap că nu e posibil să nu fim în stare să ajungem lângă scenă, iar Alex gândea solutii. Drept urmare, la un moment dat, l-am văzut pe Alex că sare la propriu o barieră când poliţistul se uită în altă parte şi fuge în perimetrul următor. Ne face semn, aşadar că treaba funcţionează şi îl urmăm de fiecare dată când omul legii nu se uită. Cu toţii: Mihaela, Aris, Alexia, eu… Mai avem un cerc şi suntem acolo…. Spunem iar că suntem ziarişti şi nu mai ştiu ce şi cum, dar în următoarea jumătate de oră eram lângă scenă în perimetrul dedicat presei. Lângă toţi corespondenţii televiziunilor americane. Cumva legal, dacă e să mă gândesc, doar ca nu eram acreditaţi pentru acest eveniment. Deci suntem fericiţi că am reuşit, numai că trebuie să ne prefacem că muncim. Eu îi pun pe băieţi să filmeze, pozeze , îi arunc pe copii cât mai aproape de zona unde era aglomeraţie ca să pară din mulţime şi aşteptăm. Zeci de poliţişti se uită pe rând la noi… La un moment dat unul vine şi ne cere să-i arătăm acreditarea. Nu o avem. Ne dă afara din “ring”… Suntem morţi de supăraţi… Dar fericiţi că am ajuns totuşi până la capăt☺))Ce, credeţi că acesta e sfârşitul? Acum când o vedem deja pe solistă în chiloţi şi cu blană că repetă de zor? Nuuuu. Am reuşit să intrăm înapoi prin altă spărtură din zidul de oameni. Eu însă nu mai puteam de frig. Dar nu mai puteam! Am hotărât să plec la prietena noastră care ne invitase să facem Revelionul în superbul ei apartament din Manhattan unde era cald şi bine şi să văd bila şi „tuta” la televizor.
Pentru că mi se părea că obiectivul de a ajunge în punctul zero fusese îndeplinit şi nu-mi mai simţeam membrele. Alexia, căreia îi clănţăneau dinţii în gură, mi-a zis că nu e posibil să cedeze acum când nu mai sunt „nici două ore” şi e Revelionul … I-am dorit să fie la fel de tenace şi la lucrurile importante din viaţă şi am lăsat-o acolo cu prietenii noştri Mihaela şi Remus, iar noi, Alex, Aris şi eu…am fugit la căldură.
Aşa de bine am văzut bila în prim plan la ABC…☺ Şi modelul chiloţilor artistei… Gaşca de învingători a venit pe la 1 dimineaţa, congelată, dar fericită. Ne-am aşezat cu toţii la masa aranjată perfect de Doina, gazda noastră, şi am mâncat bunătăţi.
Toţi, în afară de Aris, care n-a prins treaz vreun Revelion ….şi care dormea tun pe o canapea, sub o plapumă improvizată din vizonul unei invitate.
That was a hell of New Year celebration…

"Mai sunt câteva ore până se încheie 2015 şi, dacă tot nu ştiu încă unde o să fiu la miezul nopţii, m-am gândit să vă mai povestesc despre un Revelion de pomină.Acum doi ani, la New York, ne-am hotărât să fim la ora 00:00 în Times Square, să căscăm şi noi ochii cum cade celebra bilă şi cum o să cânte Hannah Montana …actualmente Miley Cyrus, pentru că ne înnebunise Alexia de cap cum că trebuie s-o vedem pe fata asta, care, după părerea mea, a schimbat cam brusc rochiţa de la Disney cu cătuşele din blăniţă. Dar mă rog… Zis şi făcut.
Numai că acolo în seara respectivă este omor. Oamenii merg să-şi ocupe un loc cât mai aproape de scenă încă de la prânz, chiar dacă este extrem de frig. Noi am hotărât să ne ducem pe la ora 17. Am considerat că dacă vom îngheţa 7 ore este suficient. Ei bine, era prea târziu. Totul se blocase. Pentru că poliţia formează cordoane de îndată ce se umple o zonă aflată între două străzi şi nu îţi mai permite accesul, urmând ca cei care vin mai târziu să ocupe spaţii din ce în ce mai departe de locul faptei. Aici începe acţiunea. Şi ca să înţelegeţi clar, gaşca noastră era formată din patru adulţi şi doi copii. Ce tertipuri să folosim ca să ne dea voie să ajungem cât de cât mai în faţă?
fara descrierePrima barieră, prima idee. Am fluturat o cartelă de hotel spunând că stăm la un hotel pe care îl ştiam lângă Times Square şi a mers. La a doua barieră n-a mai ţinut treaba…dar poliţistul a fost simpatic şi ne-a lăsat să avansăm spunându-ne însă că noi avem cartela de la un hotel din Soho. A treia barieră. Încercăm iar cu cartela şi suntem repeziţi violent. Ne gândim să ne oprim aici deşi era încă mult până în zona de unde puteai vedea bila… Ne învârtim ca nebunii să găsim o soluţie şi realizăm că dacă intrăm într-o pizzerie ieşirea este după cel de-al treilea cordon. Uraaaa. Încă o zonă trecută cu brio. Acum deja devenise un ţel să ajungem cât mai aproape de scenă. Remus, unul din membrii bandei, zice să încercăm cu legitimaţiile de presă. Ceea ce vom şi face la cordonul următor. Merge! Deşi nu înţeleg cum de nu s-au întrebat vigilenţii poliţişti americani la ce ziar lucrează copiii…Anyway… Eram din ce în ce mai aproape, doar că nu mai găseam deloc portiţe… Ne-am aşezat oarecum resemnaţi, pe asfalt, pe nişte bucăţi de ziar, într-un perimetru de unde vedeam bine bila. Nu era frig. Era ger. Numai eu ştiu ce i-am urat lui Miley Cyrus pentru 2014…
Am stat nişte ore. Nu mai puteam dar nu voiam să ne dăm bătuţi. Remus ne bătea la cap că nu e posibil să nu fim în stare să ajungem lângă scenă, iar Alex gândea solutii. Drept urmare, la un moment dat, l-am văzut pe Alex că sare la propriu o barieră când poliţistul se uită în altă parte şi fuge în perimetrul următor. Ne face semn, aşadar că treaba funcţionează şi îl urmăm de fiecare dată când omul legii nu se uită. Cu toţii: Mihaela, Aris, Alexia, eu… Mai avem un cerc şi suntem acolo…. Spunem iar că suntem ziarişti şi nu mai ştiu ce şi cum, dar în următoarea jumătate de oră eram lângă scenă în perimetrul dedicat presei. Lângă toţi corespondenţii televiziunilor americane. Cumva legal, dacă e să mă gândesc, doar ca nu eram acreditaţi pentru acest eveniment. Deci suntem fericiţi că am reuşit, numai că trebuie să ne prefacem că muncim. Eu îi pun pe băieţi să filmeze, pozeze , îi arunc pe copii cât mai aproape de zona unde era aglomeraţie ca să pară din mulţime şi aşteptăm. Zeci de poliţişti se uită pe rând la noi… La un moment dat unul vine şi ne cere să-i arătăm acreditarea. Nu o avem. Ne dă afara din “ring”… Suntem morţi de supăraţi… Dar fericiţi că am ajuns totuşi până la capăt☺))Ce, credeţi că acesta e sfârşitul? Acum când o vedem deja pe solistă în chiloţi şi cu blană că repetă de zor? Nuuuu. Am reuşit să intrăm înapoi prin altă spărtură din zidul de oameni. Eu însă nu mai puteam de frig. Dar nu mai puteam! Am hotărât să plec la prietena noastră care ne invitase să facem Revelionul în superbul ei apartament din Manhattan unde era cald şi bine şi să văd bila şi „tuta” la televizor.
Pentru că mi se părea că obiectivul de a ajunge în punctul zero fusese îndeplinit şi nu-mi mai simţeam membrele. Alexia, căreia îi clănţăneau dinţii în gură, mi-a zis că nu e posibil să cedeze acum când nu mai sunt „nici două ore” şi e Revelionul … I-am dorit să fie la fel de tenace şi la lucrurile importante din viaţă şi am lăsat-o acolo cu prietenii noştri Mihaela şi Remus, iar noi, Alex, Aris şi eu…am fugit la căldură.
Aşa de bine am văzut bila în prim plan la ABC…☺ Şi modelul chiloţilor artistei… Gaşca de învingători a venit pe la 1 dimineaţa, congelată, dar fericită. Ne-am aşezat cu toţii la masa aranjată perfect de Doina, gazda noastră, şi am mâncat bunătăţi.
Toţi, în afară de Aris, care n-a prins treaz vreun Revelion ….şi care dormea tun pe o canapea, sub o plapumă improvizată din vizonul unei invitate.That was a hell of New Year celebration…", a scris Andreea Esca pe site-ul ei.

 

Galerie foto 
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate